Sindicaliştii au vorbit cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, o discuţie care a durat aproximativ două ore. Au plecat însă de la această discuţie cu alte promisiuni, asta în timp ce zeci de angajaţi ai Direcţiilor de Sănătate Publică aşteptau un răspuns. Vor să ştie dacă vor avea parte sau nu de creşteri salariale.
"A fost o întâlnire tehnică. Am venit pe baza unui mandat dat de colegii mei. Am spus foarte clar: vrem ca toate categoriile profesionale din Direcţiile de Sănătate Publică să itre pe această corectare a salarizării. Am plecat de la premisa că suntem de bună credinţă şi dorim soluţii concrete pentru a ieşi din acest blocaj.
La acest moment s-a convenit marţi încă o întâlnire şi în această zi vom primi o propunere de text de amendare a Ordonanţei 42, în aşa fel încât să ne atingem obiectivele pentru toţi salariaţii din Direcţiile de Sănătate Publică.
Până nu avem un document clar, care să certifice ceea ce noi am solicitat. nu ne vom opri din proteste.
Există toate şansele ca de luni să se blocheze activităţile în mai multe Direcţii de Sănătate Publică din România", a spus Marius Sepi, reprezentantul Sindicatului Naţional Forţa Legii