UPDATE: Curtea Constituţională a României a rămas în deliberare.
Judecătorii vor stabili dacă măsurile pandemice luate de Guvern sunt legale sau nu. Iar asta poate da peste cap întreaga strategie de combatere a virusului.
CCR a amânat pentru 8 iunie sesizarile referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
George Simion, preşedintele AUR: "Starea de alertă este neconstituţională. Ne-a furat un an din viaţă"
Prezent la protest, copreşedintele AUR George Simion a declarat, marţi, că este neconstituţională instituirea stării de alertă în baza Legii 55/202.
Sesizările au fost făcute şi de parlamentarii AUR, care au depus solicitare pentru a fi parte în proces. Mai exact, George Simion, copreşedintele AUR declară că legea este neconstituţională, deoarece situaţia sanitară nu mai impune această măsură.
Ştirea iniţială: Sute de persoane s-au adunat în faţa sediului Curții Constituționale a României (CCR). Oamenii sunt nemulţumiţi de Legea 55/2020 şi cer autorităţilor să nu aplice tratament diferit persoanelor nevaccinate.
Judecătorii vor decide astăzi dacă restricţiile impuse în starea de alertă, dar şi amenzile date sunt ilegale. Decizia ar putea deschide calea de atac în instanţă a amenzilor.
Cristina Ştefan, reporter Antena 3, a stat de vorbă cu unul dintre protestatarii care contestă măsurile impuse de autorităţi privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
"Dorim ca toate persoanele nevaccinate şi netestate, să nu fie discriminate"
"Ne nemulţumesc toate drepturile şi libertăţile noastre constituţionale care au fost anulate începând cu anul 2020. Deja avem 1 an şi trei luni. Se încalcă în mod flagrant Constituţia României, mai precis articolul 53 care prevede ca toate drepturile şi libertăţile să fie restrânse într-o societate democratică, doar dacă este necesar şi dacă se face acest lucru, trebuie să se facă în raport de situaţia proporţională cu ceea ce s-a întâmplat. Ori, vedem că în ultimele săptămâni, numărul cazurilor au scăzut foarte mult şi atunci nu se mai justifică cu nimic prelungirea acestei stări de alertă din 30 în 30 de zile care parafează discriminarea românilor nevaccinaţi şi nestestaţi.
Protestatarii doresc eliminarea obligativităţii purtării măştilor în toate spaţiile închise
Practic, ce ne nemulţumeşte: vrem să se elimine obligativitatea purtării măştilor în toate spaţiile închise, mai ales pe feţele copiilor la şcoală. Vrem să se redeschidă toate spitalele non-COVID pentru pacienţii suferinzi de boli cronice, pacienţi care timp de un an şi trei luni nu s-au putut trata şi opera din cauza acestui COVID şi foarte mulţi dintre ei au murit. Dorim ca toate persoanele nevaccinate şi netestate, să nu fie discriminate la intrarea pe stadioane, în restaurante, în sălile de spectacol sau într-un alt spaţiu public, pentru că articolul 16 din Constituţia României spune negru pe alb, că toţi cetăţenii români sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări. Faptul că Guvernul insistă foarte mult cu această campanie de vaccinare constrângându-ne să ne vaccinăm şi dacă nu ne vaccinăm, să ni se ia toate drepturile şi libertăţile, să nu mai intrăm pe nicăieri, atunci bineînţeles că suntem total nemulţumiţi. Deci, ceea ce se întâmplă este neconstituţional", a transmis Dumitru Bălan.