Antena 3 CNN Actualitate Protest în Parlament după tragedia de la Balș! Deputații PSD îi cer demisia lui Vlad Voiculescu

Protest în Parlament după tragedia de la Balș! Deputații PSD îi cer demisia lui Vlad Voiculescu

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 18:00 01 Feb 2021 Modificat la 18:00 01 Feb 2021
Protest în Parlament după tragedia de la Balș! Deputații PSD îi cer demisia lui Vlad Voiculescu

Deputații PSD au venit, luni, la Parlament cu pancarte negre, pe care scrie cu alb ''VOICULESCU DEMISIA'' considerându-l vinovat pe ministrul Sănătăţii de felul în care a gestionat situaţia după incendiul de la Institutul „Matei Balș”.

Până astăzi, bilanţul incendiului de la spital a ajuns la opt morţi.

Incendiul a izbucnit într-un salon, în jurul orei 05.00, pe data de 29 ianuarie 2021, iar momentul izbucnirii incendiului a fost filmat de o cameră de supraveghere.

Mihai Fifor a spus că este necesar ca ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu trebuie să dea explicaţii

''Am venit să acuz fosta conducere a Spitalului Matei Balş de proastă gestionare a lucrurilor. Mi se pare un pic peste mână. Cred că în momentul de faţă este important ca cel care trebuie să coordoneze, să managerieze acest sistem, să răspundă, să dea nişte explicaţii şi mai ales să arate că ştie despre ce este vorba'', a spus Mihai Fifor.

PSD depune moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu

De asemenea, președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a anunțat că va fi depusă o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

Potrivit liderului PSD, moțiunea va fi depusă ”lunea viitoare la Camera Deputaților și în funcție de evenimente aceeași moțiune poate fi depusă și la Senat”.

”Întâi am luat o decizie în interiorul grupurilor PSD, așa se lucrează democratic, o să luăm și o decizie în cadrul Consiliului Politic Național, după care discutăm cu toate grupurile”, a spus, luni, Marcel Ciolacu.

 

×
x close