Sute de persoane şi-au anunţat participarea la un protest programat sâmbătă, începând cu ora 19:00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti.
"Statul român ne-a mai demonstrat încă o dată cât de multe minusuri există și de ce noi trebuie să ne spunem cuvântul!
Pe 4 aprilie, s-a declarat “prima victorie” pentru Vlad Pascu, ceea ce ne demonstrează ce primează în stat și cât de interpretabile sunt legile.
Pentru faptele comise (condus sub influența substanțelor, lipsa actelor, ucidere, vătămare corporală, fuga de la locul faptei), avocații lui Vlad Pascu dau vina pe victime, spunând că acestea au circulat neregulamentar.
Statul trebuie să ne ofere siguranță pe străzi, cum aceasta nu există, facem apel la toți cetățenii să fie alături de noi pentru a ne spune cuvântul și pentru a le face dreptate lui Sebi și Robertei.
Justiția nu este de partea noastră, ci pledează pentru apărarea vinovatului.
Justiția nu a luat fiecare aspect important în considerare, ci a ales să pună întrebări ce nu își au locul într-o sală de judecată. În urma accidentului ce a soldat cu victime, judecătoarea se întreaba dacă una dintre victime este în sală.
Noi, dar și cei pentru a căror dreptate luptăm, nu merită asta", este mesajul organizatorilor.
Vlad Pascu este judecat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
În urma accidentului doi tineri, de 20 ani şi 21 de ani au murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi
Pascu a condus autoturismul drogat, conform rechizitoriului procurorilor, iar moartea celor doi tineri a fost extrem de violentă.
Accidentul s-a produs la intrarea în localitatea 2 Mai când Pascu a intrat cu maşina într-un grup de persoane care se deplasa pe marginea drumului. Pascu se află în arest preventiv din 20 august 2023.
Vlad Pascu a mai solicitat înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai blândă, dar instanţa i-a respins cererea.