Zeci de angajaţi ai Ministerului Sănătăţii au protestat, miercuri după-amiază, în faţa instituţiei, reclamând inechităţile salariale şi ”discriminarea” la care sunt supuşi în raport cu cei ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Protestatarii de la Ministerul Sănătăţii scandează ”CNAS a-ntrecut MS” şi ”Discriminare”.
Ei au afişe cu mesaje precum ”Eliminaţi inechităţile salariale”, ”Aplicare unitară a Legii 153/2017”, ”Discriminarea salariaţilor MS faţă de cei de la CNAS”.
Angajaţii CNAS au început, în 2 noiembrie, un protest pe o perioadă nederminată, fiind nemulţumiţi de faptul că salariile lor nu au mai crescut din 2018. Marţi, Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, un proiect de lege care prevede, între altele, creşteri de salarii pentru angajaţii Caselor de Asigurări de Sănătate. Astfel, un protest la care urmau să participe angajaţi ai CNAS, inclusiv din ţară, în Piaţa Victoriei, a fost anulat.