Cei aproximativ 150 de membri ai Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), care au pichetat, miercuri, de la ora 11,00, sediul Companiei Naționale Poșta Română din București, au încheiat la ora 12,15 acțiunea revendicativă, fără să se înregistreze niciun fel de incident, informează AGERPRES.
Protestatarii au cerut în principal demiterea directorului general al CNPR, Ion Smeeianu, și a directorului executiv, Rosita Alexe, dar și acordarea unei creșteri salariale egale cu echivalentul inflației, în sumă fixă, tuturor salariaților, începând cu data de 1 iunie.
''
Miercuri, de la ora 11,00, au fost organizate pichete și la prefecturile județene din toată țara. Duminică, 11 mai, începând cu ora 10,00, în Piața Victoriei din București, va avea loc un miting de protest, la care estimăm o participare de circa 5.000 de lucrători poștali'', a declarat Cristian Iancu, secretarul general adjunct al Federației Sindicatelor din Poștă și Telecomunicații.
Potrivit calendarului de proteste anunțat, marți, de Matei Brătianu, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), marți, 13 mai, va fi declanșată greva japoneză în toată țara, iar joi, 15 mai, vor avea loc pichete la sediile oficiilor județene de poștă din toată țara și la sediul CNPR, începând cu ora 10,00.
''
În cazul în care autoritățile competente ale statului vor ignora solicitările sindicatului, din data de 19 mai, liderii de sindicat, împreună cu reprezentanți din structurile de conducere, vor intra în greva foamei'', a declarat Matei Brătianu.