Peste 200 de locuitori din comuna clujeană Ţaga au protestat faţă de starea jalnică a drumurilor. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că nu s-a luat nicio măsură pentru asfaltarea şoselelor pline de gropi şi spun că maşinile li se strică foarte des.
Ultima asfaltare a şoselelor s-a făcut în anul 1972, iar de atunci se fac doar lucrări de mântuială, spun localnicii.
Locuitorii comunei clujene Ţaga au protestat cu pancarte şi vuzuvele în mijlocul şoselei. La protest au participat şi localnici din alte comune.
Protestatarii au căzut de acord ca, în cazul în care nu încep lucrările de reparaţii, să organizeze un nou protest.