Medicul Beuran se află de vineri în arest la domiciliu.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie precizează, în referatul prin care au cerut arestarea preventivă a medicului Mircea Beuran, că măsura se impune pentru a se putea preveni săvârşirea unei alte infracţiuni de către acesta, date fiind funcţiile pe care le deţine, dar şi pentru că există riscul să influenţeze martorii din dosar.
„În concret, măsura arestării preventive este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, întrucât există riscul ca inculpatul să interacţioneze cu alte persoane implicate în cauză (martori) şi să încerce să îi influenţeze pe aceştia. De asemenea, există riscul ca inculpatul să şteargă urmele infracţiunii şi/sau să ascundă mijloace de probă. Se va observa că inculpatul este o persoană deosebit de influentă în domeniul medical şi universitar şi, drept urmare, îşi poate exercita această influenţă asupra diferitelor persoane care au cunoştinţă despre săvârşirea faptelor sau care sunt implicate în săvârşirea acestora”, menţionează procurorii anticorupţie în referat.
Potrivit DNA, arestarea preventivă este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, având în vedere funcţiile importante pe care le deţine.
Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, cererea DNA de arestare preventivă a chirurgului Mircea Beuran, însă instanţa a decis ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a primit o mită de 10.000 de euro pentru a-i aranja unui alt medic ocuparea unui post de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti.
Protest sub geamul lui Orban pentru medicul Beuran
Decizia instanţei nu este definitivă.
Potrivit DNA, la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran, în calitate de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul UMF "Carol Davila", a acceptat şi primit de la un medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză) suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.