Ioan Clămparu obliga fetele care veneau din România să se prostitueze, iar pe cele care nu ascultau, le tortura şi chiar le omora. Este delcaraţia şocantă a uneia dintre cele 5 femei care vor depune mărturie în procesul împotriva celui supranumit Naşul sau Cap pe Porc. Clămparu, care riscă până la 28 de ani de închisoare, trebuia să apară în faţa magistraţilor mâine, dar procesul a fost amânat pentru 1 februarie.
Clămparu folosea cele mai dure metode pentru a determina fetele care veneau din România să se prostitueze. Unul dintre cei mai importanţi martori ai acuzării, o fată din România care apare în dosarul procuraturii sub numele de Pepa, povesteşte ce i s-a întâmplat unei colege care refuzase să se prostitueze.
"Legase de un arbor o fată, pe care apoi au asmuţit câinii pe care îi avea într-o vilă, omorând-o.(...) Înainte de a o lega, o torturaseră, tâindu-i degetele şi scoţându-i dinţii".
Pepa, aşa cum o numesc acum procurorii, pentru a-i proteja identitatea, a reuşit să scape din teroarea clanului Clămparu şi s-a dus la poliţie. Acum, alături de alte 4 fete vor depune mărturie împotriva proxenetului român în procesul care va începe pe 1 februatie. Toate au fost racolate în România de oamenii lui Clămparu, care le promiseseră slujbe demne şi salarii decente.
"Mi-au oferit în România serviciu ca menajeră în Spania. Aici, m-au violat de mai multe ori doi bărbaţi, care m-au şi bătut pentru a mă convinge să mă prostituez la Casa del Campo."
Procurorul spaniol cere 28 de ani de închisoare pentru Ioan Clămparu pentru proxenetism. Ca circumstanţă agravantă este faptul că una dintre cele 5 femei care vor depune mărturie împotriva lui, era minoră în momentul în care Clămparu a obligat-o să se prostitueze. Naşul sau Cap de Porc aşa cum îl alintau apropiaţii, s-a predat la sfârşitul lui septembrie poliţiei spaniole.