Antena 3 CNN Actualitate Propunerea de modificare a Regulamentului Camerei, respinsă de Comisie

Propunerea de modificare a Regulamentului Camerei, respinsă de Comisie

5 minute de citit Publicat la 20:24 11 Dec 2017 Modificat la 20:24 11 Dec 2017
o_1c13d415guc2a6o1879k161hiv8.jpg
Foto: Agerpres

Propunerea deputatului PSD Florin Iordache de modificare a Regulamentului Camerei, asumată de către deputatul Eugen Nicolicea, a fost respinsă luni de Comisia de regulament a forului legislativ.

Au votat în favoarea respingerii patru deputaţi, doi - pentru proiect, iar unul s-a abţinut.

Amendamentul, asumat iniţial de Eugen Nicolicea şi deputatul UDMR Marton Arpad, se referea la o propunere depusă săptămâna trecută de social-democratul Florin Iordache, alături de Tudor Ciuhodaru (PSD) şi Marian-Gheorghe Cucşa (ALDE), care viza modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, în sensul ca toate amendamentele admise aduse unui articol să fie supuse unui singur vot. Propunerea viza astfel că amendamentele respinse de comisie se supun votului numai în cazul în care, prin vot, Camera a respins amendamentele admise de comisie, după cum se preciza în amendament, iniţiatorii invocând dorinţa unei mai bune organizări a şedinţelor Biroului permanent şi a celor ale Comitetului liderilor din punct de vedere al participării.

"În situaţia în care timpul de dezbatere aprobat s-a epuizat, dezbaterea se încheie şi preşedintele Camerei supune unui singur vot toate amendamentele admise la un articol, cuprinse în raportul comisiei. Amendamentele respinse de comisie se supun votului numai în cazul în care, prin vot, Camera a respins amendamentele admise de comisie", conform amendamentului care modifică articolul 120 alineatul 2 din Regulamentul Camerei.

Ajunsă la comisie, propunerea de Regulament a căpătat forma unui amendament mai extins, care modifică articolul 120 alin. (2): "În situaţia în care timpul de dezbatere aprobat s-a epuizat, dezbaterea se încheie şi preşedintele de şedinţă supune votului amendamentele cuprinse în raportul comisiei, în următoarea ordine: în primul rând se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte, apoi amendamentele adoptate de comisie. Dacă niciunul dintre aceste amendamente nu a fost adoptat, se supun votului amendamentele respinse din raport, în ordinea înscrisă în acesta. Dacă unul dintre amendamente a fost acceptat de majoritatea deputaţilor prezenţi, celelalte amendamente se consideră respinse. Dacă niciunul dintre amendamentele din raport nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, se consideră adoptată forma iniţială".

Marton Arpad nu a mai dorit să îşi asume calitatea de iniţiator la acest amendament.

Raportul de respingere al Comisiei de regulament va fi supus votului plenului Camerei Deputaţilor, acesta fiind unul consultativ, a precizat, la finalul şedinţei, preşedintele forului, social-democratul Eugen Nicolicea. El a invocat procedura unui "vot ponderat".

"Deşi în deciziile Curţii şi în Regulament se precizează că trebuie asigurată ponderea în comisie, într-o comisie în care fiecare grup, indiferent cât de mare este, are doar un reprezentant, ponderea nu poate fi asigurată decât printr-un vot ponderat. Acest lucru s-a mai întâmplat şi s-a mai aplicat, cred că există şi într-un Regulament de acum 3 mandate, când eram tot preşedintele Comisiei de regulament. (...) Pentru a nu bloca lucrările comisiei, am acceptat să fie unu la unu, adică votul unui partid cu 5% să fie identic cu votul unui partid cu 50%. Da (n.r. - a fost respins), dar evident că această situaţie se tranşează de către plen. Raportul comisiei este facultativ. Dar astăzi s-a ajuns ca minoritatea să fie 6 la 2", a precizat deputatul PSD.

El a adăugat că în acest mandat nu a existat "votul ponderat", dar a insistat pe explicarea acestei proceduri:
"Spre exemplu votul liderilor este un vot ponderat pentru că şi acolo ai un singur lider. Dacă votează PSD-ul care are 48% şi mai votează ALDE care are 5% au adoptat, pentru că împreună fac 53%. În art. 42 (din Regulament) se spune - componenţa comisiilor se realizează în conformitate cu ponderea fiecărui grup parlamentar. Există două variante - fie ca la celelalte comisii să ai mai mulţi membri, fie se realizează ponderea ca la comitetul liderilor de grup acolo unde ai un singur membru acela să voteze cu ponderea grupului".

Reprezentanţii PNL, USR şi PMP din comisie au acuzat "politica pumnului în gură practicată de PSD, "o bătaie de joc faţă de democraţie".

"Ceea ce încearcă în momentul de faţă PSD este să ducă mai departe politica pumnului în gură pe care o aplică deja de câteva şedinţe în plenul Camerei Deputaţilor. Modificarea aceasta de Regulament pe care o propune PSD este pentru a limita dezbaterea amendamentelor în plenul Camerei, pentru a nu mai întâmpina probabil dificultăţi, cu ghilimele, din categoria celor pe care le-au întâmpinat în ultimele zile. Prin urmare, astăzi am avut surpriza de a vedea că până şi cumva oamenii care i-au susţinut în astfel de situaţii - este vorba despre cei de la UDMR - au votat împotriva unui amendament pe care mai întâi l-a propus colaborarea dintre Eugen Nicolicea şi Marton Arpad, după care Marton Arpad s-a retras din postura de autor al amendamentului, a rămas dl Eugen Nicolicea", a afirmat deputatul PMP Robert Turcescu.

Potrivit acestuia, până acum, nu s-a vorbit niciodată de vot ponderat în votul care a avut loc în şedinţa de Regulament.

"E adevărat că, înainte de a intra în şedinţa Comisiei de Regulament, mi-a şoptit cineva că domnul Nicolicea, ştiind că nu va mai beneficia de sprijinul lui Marton Arpad, intenţiona să vină cu această inovaţie a votului ponderat. A modifica acest Regulament, care este în vigoare din 1994, după cheful domnului Nicolicea sau după circumstanţele pe care le întâmpină PSD-ul în şedinţele de plen înseamnă practic a arunca în aer şi proceduri parlamentare şi felul în care funcţionează Parlamentul. El nu se poate modifica pentru că celor de la PSD-ALDE nu le convine la un moment dat că au parte, în sfârşit, şi de o opoziţie foarte vocală în Parlament", a declarat Turcescu.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a spus că, deocamdată, este vorba doar de "un succes de etapă".

"Concluzia este simplă: majoritatea grupurilor parlamentare nu a fost de acord cu această modificare pentru o chestiune simplă - după ce au eliminat prin impunerea unui timp de dezbatere dezbaterea unor amendamente, acum vor să ia opoziţiei şi dreptul de a vota amendamentele pe care le-a propus. Deocamdată am obţinut un succes de etapă, urmează la plen, unde în mod evident majoritatea parlamentară o să încerce întoarcerea acestui raport de respingere. Ne vom bate pe procedură şi la plen", a arătat Andronache.

Deputata PNL Adriana Săftoiu a susţinut că această comisie a încălcat de fapt Regulamentul.

"Această şedinţă a fost anunţată la ora 12,15 pentru ora 13,00, în condiţiile în care Regulamentul spune că o comisie este convocată cu cel puţin 24 de ore înainte, plus ordinea de zi. Deci noi oricum am creat nişte precedente foarte periculoase în această comisie şi acum e evident, suntem în faţa unei forţări de schimbare a Regulamentului doar pentru a evita ce s-a întâmplat miercurea trecută, când opoziţia a cerut să fie discutat fiecare amendament", a menţionat Adriana Săftoiu.

×
x close