„În calitate de președinte al Camerei Deputaților, care are obligația de a prezenta moțiunea de cenzură birourilor reunite (BPR - n.r.) și de a o comunica Guvernului, voi mai covoca o reuniune a BPR, după care voi comunica Guvernului moțiunea, indiferent dacă va fi sau nu va fi cvorum”, anunță Ludovic Orban.
El afirmă că se va consulta cu ceilalți membri ai BPR pentru a stabili o nouă ședință a conducerii Parlamentului.
Orban mai spune că propunerea lui Daniel Fenechiu excede prevederile constituționale și regulamentare, deoarece cenzurează dreptul unui parlamentar de a iniția o moțiune de cenzură.
„Eu sunt Ludovic Orban și pentru mine un interes politic de moment nu mă poate determina să mă situez în afara Costituției și a legilor țării. Nu voi putea niciodată să votez o propunere care iese din cadrul constituțional”, mai spune președintele Camerei Deputaților.
Senatorul Alina Gorghiu susține că ar fi trebuit ca solicitarea de acordare a unui termen de două săptămâni pentru verificarea semnăturilor de pe moțiunea de cenzură ar fi trebuit analizată. Ea spune că regretă faptul că Ludovic Orban, președinte PNL, „ține trena USR - AUR”.
Senatorul Alina Gorghiu spune că au fost 9 voturi „pentru” din 16 exprimate în Biroul Politic Reunit (BPR), ceea ce înseamnă că solicitarea de acordare a unui termen de două săptămâni pentru verificarea semnăturilor de pe moțiunea de cenzură ar fi trebuit analizată în comisia de statut.
Ludovic Orban, președinte PNL, și Ovidiu Ganț, deputat din partea minorității germane, nu au votat, deși au fost prezenți.
Ce s-a întâmplat în birourile permanente
Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a explicat ce s-a întâmplat în birourile permanente, atunci când s-a discutat despre moţiunea de cenzură.
"A fost votată ordinea de zi în forma propusă de domnul Simonis (n.r. - PSD). După ce s-a votat ordinea de zi şi după ce a fost votată în birourile permanete reunite propunerea de înfiinţare a comisiei de anchetă care se va duce în plen, PSD a decis să-şi retragă reprezentanţii din birourile permanente reunite. Şi au plecat toţi cei opt reprezentanţi ai PSD din birourile permanente ale celor două camere, rămânând numai parlamentarii celorlalte formaţiuni politice. S-a dezbătut punctul doi care, pe scurt, era o cerere de a se trimite către Comisia de statut, care e una comună, pentru verificarea semnăturilor (n.r. - ale moţiunii de cenzură). (...) Rezultatul votului e următorul: au fost 18 membri prezenţi, au votat pentru nouă, şapte împotrivă şi doi parlamentari au fost prezenţi şi nu au votat: respectiv, deoarece a fost vot nominal, au fost prezenţi şi nu au votat domnul deputat Ovidiu Ganţ şi cu subsemnatul, Ludovic Orban. Propunerera nu a fost adoptată.
Se ştie foarte clar că în Parlament se adoptă o propunere, o lege şi aşa mai departe, cu votul a jumătate plus unul dintre cei prezenţi. Au fost prezenţi 18, iar în favoarea solicitării au votat doar 9. Nu s-a întrunit majoritatea celor prezenţi, ca atare propunerea nu a trecut. După ce nu a fost adoptată această propunere, alţi colegi, colegii mei din Partidul Naţional Liberal au plecat din sala de şedinţă, am rămas fără cvorum şi nu am putut să discutăm punctul trei, prezentarea în birourile permanente reunite a moţiunii de cenzură", a explicat Ludovic Orban.