Informaţia uluitoare apare într-un raport al Curţii de Conturi, care analizează modul de administrare a fondului forestier naţional în perioada 2010 - 2013. Tot de aici aflăm că ţara nostră a accesat mai puţin de un procent din fondurile nerambursabile pentru împădurire.
Potivit ecopolitic.ro, ţara noastră a accesat, prin Ministerul Agriculturii, la a cărui conducere se află Daniel Constantin, doar 0,081% din fondurile nerambursabile pentru împăduriri.
Având în vedere că România are 2 milioane ha de terenuri agricole degradate, luând în considerare acelaşi ritm de împădurire, ar fi necesari aproape 1000 ani.
Conform programului naţional de împădurire elaborat în anul 2004 de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Durabile, România are nevoie de perdele forestiere de protecţie întinse pe 300.000 de hectare.
În perioada 2005-2013 s-au înfiinţat numai 388 ha perdele forestiere, astfel că, la începutul anului 2014, în România suprafaţa perdelelor forestiere era de cca. 3.800 ha, cu 5.500 ha mai mică decât în anul 1957.
Citeşte şi:
La Ordinea Zilei: Dezvăluiri incredibile despre hoţiile din pădurile României