Proiectul construirii
„Catedralei Neamului” începe să prindă contur. Cel puţin
pe hârtie. Plenul Senatului a adoptat marţi o iniţiativă
legislativă a Partidului România Mare, potrivit căreia
Patriarhia, Guvernul şi administraţia locală se vor implica în
finalizarea acestui proiect. Iniţiatorii proiectului arată că au
trecut mai bine de doi ani de la aprobarea Ordonanţei de Urgenţă
privind construirea Ansamblului Arhitectural „Catedrala Mântuirii
Neamului”, iar lucrările încă nu au început, în
special din cauza lipsei fondurilor. Reprezentanţii PRM au arătat
că şi Patriarhul Teoctist şi-a exprimat dorinţa de a vedea
începute lucrările Catedralei. Propunerea PRM dădea ca termen
de finalizare a proiectului anul 2011, însă în urma
dezbaterilor din Comisia de buget-finanţe, acest termen a fost
eliminat.
Senatorul liberal Puiu Haşotti nu a pierdut ocazia de a
acuza Primăria Capitalei că întârzie demararea
lucrărilor de construcţie a Catedralei.
Senatorul PSD Răzvan
Theodorescu s-a declarat sceptic cu privire la data la care vor fi
începute lucrările. În opinia lui, vechea locaţie
pentru amplasarea Catedralei Neamului, cea din Parcul Carol,
reprezenta o soluţie mult mai bună.
Iniţiativa legislativă,
adoptată de Parlament va ajunge în dezbaterea Camerei
Deputaţilor, care este for decizional.
Antena 3