Antena 3 CNN Actualitate Care sunt angajații români care ar urma să fie scutiți de plata impozitului. Salariul minim va fi de 3.000 lei - proiect

Care sunt angajații români care ar urma să fie scutiți de plata impozitului. Salariul minim va fi de 3.000 lei - proiect

Dan Gabor
1 minut de citit Publicat la 18:10 30 Noi 2020 Modificat la 18:10 30 Noi 2020
Care sunt angajații români care ar urma să fie scutiți de plata impozitului. Salariul minim va fi de 3.000 lei - proiect
Sursa foto: Agerpres

Propunerea legislativă a fost iniţiată de ​către deputatul PSD Lucian Eduard Simion, susţinut de alţi membri PSD şi unii reprezentanţi ai minorităţilor. Astfel, până la 31 decembrie 2028 măsura ar urma să fie aplicată şi pentru angajaţii din sectorul construcţiilor de nave.

Mai precis, este vorba de reducerea cu 3,75% a contribuţiei de asigurări sociale (de la 25% la 21,75%) şi exceptarea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate (în cuantum de 10% din salariul brut în prezent), precum şi de la plata impozitului pe venit (în cotă de 10%) scrie Adevărul.

Aceste facilităţi sunt însoţite de creşterea salariului minim brut în acest sector la 3.000 de lei. Potrivit proiectului, aplicarea măsura ar trebui să se aplice de la data de 1 ianuarie 2021. Deşi propunerea legislativă nu este însoţită de fişa financiară în care să fie prezentat impactul acesteia asupra bugetului general consolidat, în expunerea de motive ataşată se menţionează că acesta ar fi nesemnificativ.

„Potrivit calculelor CF, aceste valori sunt compatibile cu un impact bugetar de reducere a veniturilor bugetare calculat la nivelul anului 2018 de circa 0,4 miliarde lei. Considerând şi creşterea salariilor din perioada 2019-2021 (realizată şi prognozată) de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză de circa 26,5%, impactul bugetar al propunerii la nivelul anului 2021 ar fi de circa 0,5 miliarde lei, o sumă care, în opinia CF, nu poate fi apreciată drept nesemnificativă”, arată un document al instituţiei.

×
Etichete: scutire impozit
x close