Preşedintele Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România, Gigi Petre, a declarat că vor fi discutate o serie de propuneri de modificare a Codului Administrativ, printre care şi acelea ca la numirea şefilor deconcentratelor prefecţii să dea un aviz obligatoriu, iar secretarii unităţilor administrativ-teritoriale să fie subordonaţi prefecţilor.
"Propunerile sunt foarte multe. Una vizează instituţiile deconcentrate. În proiectul de Cod Administrativ se spune că se solicită avizul consultativ al prefectului pentru numirea directorilor în deconcentrate. Noi susţinem ca acest aviz să fie obligatoriu de către Instituţia Prefectului pentru că dacă prefectul conduce, aşa cum scrie în lege, trebuie să aibă şi instrumente (...) Susţinem în continuare ca numirea şi sancţiunile disciplinare, numirea şi modificarea raporturilor de serviciu pentru secretarii de unităţi administrativ-teritoriale să fie făcută de către prefect, aşa cum s-a întâmplat până în 2005. Să nu mai fie direct în subordinea primarilor", a arătat Gigi Petre, care a precizat că o variantă finală a propunerii va fi făcută publică abia după discutarea în cadrul Adunării Generale a APSR.
Acesta a mai spus că prefectul este înalt funcţionar public şi consideră că se va lua măsura de transformare a funcţiei de prefect din înalt funcţionar public în demnitar, relatează Agerpres.