Ţânţarii invazivi vor fi supravegheaţi în incinta aeroportului din Cluj. Este obiectivul unui proiect pilot, proaspăt lansat în inima Ardealului. Monitorizarea este esenţiala pentru ca programul de control al speciilor de ţânţari nativi sau invazivi să aibă succes.
„Principiul de funcționare este destul de simplu. Practic, există o deschizatură în această capcană, care la baza ei are un ventilator care trage orice insectă care se apropie și e de dimensiuni destul de mici.Capcana e destul de portabilă și se poate instala chiar și în zone în care nu avem curent electric, dar cel mai simplu e să folosim baterii de motocicletă”, a explicat Andrei Mihalca, coordonatorul proiectului
Conducerea Aeroportului a răspuns afirmativ la propunerea de colaborare cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară.
Țânțarii, cele mai răspândite insecte care afectează sănătatea
Țânțarii sunt printre cele mai răspândite insecte dăunătoare care afectează sănătatea și bunăstarea omului,dar și a animalelor domestice. În România există 60 de specii de țânțari, însă doar câteva dintre acestea pot îmbolnăvi oamenii.
Promotrii demersului dau asigurări că vor continua proiectul şi anul următor, chiar dacă pandemia nu se va opri.
Proiect pentru monitorizarea țânțarilor invazivi