Antena 3 CNN Actualitate Proiect. Femeile se vor pensiona la 65 de ani, din 2035

Proiect. Femeile se vor pensiona la 65 de ani, din 2035

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 21:42 12 Noi 2013 Modificat la 21:42 12 Noi 2013
Proiect. Femeile se vor pensiona la 65 de ani, din 2035
Foto: indiaphoto.org
Femeile născute după 1970 se vor pensiona la 65 de ani începând din 2035 dacă au un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de 15 ani, prevede un proiect de lege al Ministerului Muncii.

Vârsta de pensionare va creşte gradual, în raport cu data naşterii. 

În anul 2035, va fi egalizată vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi. Egalizarea vârstelor de pensionare este o recomandare a Comisiei Europene. 

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a pus în dezbatere publică, până pe 18 noiembrie, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Proiectul de act normativ modifică articolul 53, alineatul 1 din Legea 263/2010, potrivit căruia "vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5", informează Mediafax.

Atingerea acestor vârste de pensionare se va realiza prin creşterea graduală a vârstelor standard, în raport de data naşterii.

Astfel, în perioada ianuarie 2011 - ianuarie 2015, vârsta de pensionare a femeilor va creşte de la 59 de ani la 60 de ani, iar cea a bărbaţilor, de la 64 la 65 de ani.

După ianuarie 2015 va continua creşterea graduală a vârstei de pensionare doar pentru femei, de la 60 la 63 de ani până în anul 2030, fiind reglementată şi creşterea stagiului minim de cotizare la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Începând din ianuarie 2035, femeile se vor pensiona, ca şi bărbaţii, la 65 de ani, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Măsura se va aplica femeilor născute după decembrie 1970.

În perioada ianuarie 2011 - ianuarie 2015, stagiul minim de cotizare va creşte de la 13 la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

De asemenea, stagiul complet de cotizare va ajunge la 35 de ani pentru femei şi bărbaţi, urmând ca până în ianuarie 2015 stagiul complet de cotizare pentru femei să crească de la 28 la 30 de ani, iar pentru bărbaţi de la 33 la 35 de ani. După această perioadă va continua creşterea graduală numai pentru femei, de la 30 la 35 de ani până în 2030.






 

×
Etichete: pensie
x close