Antena 3 CNN Actualitate Proiect de lege al umaniștilor, pentru transpunerea în lege a interdicției OUG-urilor pe Justiție

Proiect de lege al umaniștilor, pentru transpunerea în lege a interdicției OUG-urilor pe Justiție

<1 minut de citit Publicat la 09:51 04 Iul 2020 Modificat la 09:51 04 Iul 2020
Proiect de lege al umaniștilor, pentru transpunerea în lege a interdicției OUG-urilor pe Justiție

Totodată, Daniel Ionașcu i-a trimis o scrisoare deschisă ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, în care îl informează de demersul parlamentarilor din Gruparea Umanistă.

„În acest moment, există o decizie constituțională a națiunii române conform căreia funcționarea justiției poate fi reglementată exclusiv de către Puterea Legislativă, cu respectarea tuturor garanțiilor pe care le oferă procedurile parlamentare.

Propunere de lege

Din păcate, la peste un an de la validarea referendumului și după alte noi demersuri normative referitoare la justiție care nu respectau întru totul hotărârea liber exprimată a națiunii române, considerăm că este necesar să consacrăm, prin lege, aplicarea principiului asumat prin referendum și în regulile statului de drept: doar Parlamentul poate legifera în domeniul justiției”, explică Daniel Ionașcu.

Acesta anunță că propunerea de lege va fi depusă luni, la Parlament.


 

×
x close