Antena 3 CNN Actualitate Programul PRIMA CASĂ: Plafon de 1,2 miliarde de lei pentru garanţii

Programul PRIMA CASĂ: Plafon de 1,2 miliarde de lei pentru garanţii

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 19:45 07 Ian 2014 Modificat la 19:45 07 Ian 2014
Programul PRIMA CASĂ: Plafon de 1,2 miliarde de lei pentru garanţii
Foto: sheknows.com
Guvernul a aprobat marţi o hotărâre prin care stabileşte un plafon de 1,2 miliarde de lei pentru garanţiile care vor fi acordate în acest an pentru programul Prima Casă, prag similar cu cel din 2013, şi permite utilizarea sumelor repartizate anul trecut şi care nu au fost consumate, scrie Mediafax.

Modificările au în vedere utilizarea cu prioritate în anul 2014 a diferenţei nealocate din plafonul anului 2013 şi a sumei alocate la data prezentei finanţatorilor care au solicitat plafon, din plafonul anului 2013, dar care nu a fost consumat integral până la data de 31 decembrie 2013, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Finanţelor.

Programul Prima Casă a fost introdus în anul 2009, într-un context în care fluxurile specifice tranzacţiilor pe piaţa imobiliară erau blocate deoarece persoanele fizice se confruntau cu dificultăţi în accesarea unui credit de investiţii imobiliare destinat achiziţionării/construirii unei locuinţe, dificultăţi determinate în principal de lipsa garanţiilor solicitate de instituţiile de credit.


×
x close