Timpul de aşteptare pentru susţinerea probei practice poate dura chiar şi luni de zile pentru a putea obţine permisul de conducere categoria B.
Acest timp de aşteptare aduce după sine consecinţe şi creează nesiguranță pentru cursanți.
Cu cât programarea pentru traseul auto durează mai mult, cu atât elevii au şanse mai mici de promovare
Mai mult decât atât, elevii au nevoie de ore suplimentare pentru care scot din buzunar nici mai mult, nici mai puţin decât 150 de lei.
Așadar, în multe situații, elevii se prezintă la traseu la luni de zile de când au condus ultima dată. Până atunci, își pierd din îndemânare și uită cunoștințele.
Programare traseu auto în 2023. Cât timp trebuie să aştepte cursanţii până la susţinerea probei practice
În 2023, cursaţii care au terminat şcoala de şoferi şi au promovat examenul teoretic, au de aşteptat destul de mult până la susţinerea probei practice.
De pildă, în judeţul Ilfov, timpul de aşteptare pentru a putea susţine examenul practic este de 2 luni şi jumătate.
În ceea ce priveşte Municipiul Bucureşti, timpul de aşteptare pentru programare traseu auto este de doar o lună.
În Botoșani şi Covasna programarea pentru traseul auto este de 4-5 luni pentru proba practică.
Citeşte şi: Cât costă să faci şcoala de şoferi categoria B în 2023
De ce acte ai nevoie pentru şcoala de şoferi categoria B în 2023
- carte de identitate a cursantului;
- cazier judiciar eliberat de orice secţie de poliţie cu menţiunea "Examen Auto";
- fişa medicală;
- test psihologic.
Cât durează şcoala de şoferi în 2023
Şcoala de şoferi se parcurge în două etape: etapa teoretică şi cea practică. Prima etapă constă în pregătirea elevului, oferindu-i acestuia toate noţiunile tehnice necesare pentru a putea fi capabil să conducă în siguranţă pe drumurile publice.
Cea de-a doua etapă, cea practică, adică orele de conducere, are rolul de a dezvolta abilitățile și reflexele cursantului în trafic.
Partea teoretică cuprinde un total de 24 de ore care sunt împărțite pe diferite categorii:
- 14 ore de legislație rutieră;
- 4 ore de conducere preventivă și ecologică;
- 2 ore de legislație specifică;
- 2 ore de cunoașterea și înțelegerea autovehiculului
Legislaţia în vigoare impune cursanţilor 30 de ore de conducere înainte ca acesta să susţină examenul teoretic şi cel practic. În fiecare zi, elevul poate conduce cel mult 90 de minute.