Ministerul
Educaţiei a prezentat, joi, pe site-ul propriu, programele şcolare
pentru clasele V-VIII, valabilă începând cu anul şcolar
2008-2009. Zvetlana Preoteasa, secretarul de stat în MECT a
anunţat deja că programa a fost redusă cu 30% pentru primele 3
clase ale ciclului gimnazial. Clasa a VIII-a va rămâne
neschimbată. Preoteasa nu e mulţumită de minimizarea obţinută,
ţinând cont că în toamna anului 2007 a cerut reducerea
programei cu 70%.
'Nu
s-a putut mai mult. Deşi cam asta ne dorim, reducerea cu 40 la sută
a programei de studiu. Deocamdată am reuşit reducerea cu
aproximativ 30 la sută. Nu este un procent care să ne mulţumească,
dar atât s-a putut în acest moment. În următoarea
etapă, adică până în 2012, sper să ne atingem
obiectivul propus", a spus secretarul de Stat în MECT.
1.259
de profesori, de toate specialităţile, au lucrat împreună la
această reviziuire, iniţiată în 15 octombrie şi finalizată
în luna mai.
Preooteasa
anunţă şi că din vechea curriculă au fost scoase noţiunile care
ţin de dinamica vocabularului şi cele de comunicarea monologată
din clasa a V-a.
Privitor
la limbile străine, noua programă pune accentul pe comunicarea în
contextul relaţiilor de viaţă ale elevilor, fiind eliminate multe
noţiuni de gramatică..
Elevii
nu vor mai studia geometria în clasa a IV-a, ci un an mai
târziu. Patrulaterele se vor face în clasa a VII-a, nu
într-a VI-a, iar fracţiile oridinare nu îşi vor mai
găsi locul în clasa a VI-a.
PROGRAMA LA LIMBA ROMÂNĂ
(pdf)
PROGRAMA LA MATEMATICĂ
(pdf)PROGRAMA LA ISTORIE
(pdf)
PROGRAMA LA BIOLOGIE
(pdf)
PROGRAMA LA CHIMIE
(pdf)PROGRAMA LA GEOGRAFIE
(pdf)Antena3.ro