Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, vineri, în prima videoconferință cu inspectoratele școlare județene și ISMB, că unităţile de învăţământ preuniversitar în care vor fi organizate secţii de votare pentru alegerile din 10 noiembrie "sunt pregătite".
Ministrul a subliniat că, „cu excepţia Capitalei, unde cursurile vor fi scurtate în zilele de vineri, 8 noiembrie, şi luni, 11 noiembrie, în 70% din şcoli procesul instructiv-educativ se desfăşoară normal”.
”Recuperarea cursurilor şi măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului/anului şcolar sunt stabilite de consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ, în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar", a mai anunțat ministrul.
De asemenea, ministrul Monica Anisie a informat că, în perioada imediat următoare, activitatea fiecărui inspectorat şcolar judeţean şi a Caselor Corpului Didactic va face obiectul unei evaluări.