Antena 3 CNN Actualitate Prognoza meteo pentru săptămâna 9 - 15 aprilie

Prognoza meteo pentru săptămâna 9 - 15 aprilie

3 minute de citit Publicat la 08:52 09 Apr 2018 Modificat la 08:52 09 Apr 2018
o_1cakfcnhv10q91evi1ktq1109imd8.jpg

PROGNOZA METEO LUNI ÎN ŢARĂ

Vremea va fi caldă pentru această dată, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice şi se va menţine predominant frumoasă. Ziua cerul va fi mai mult senin, iar noaptea se va înnora temporar în regiunile vestice şi pe arii restrânse vor fi ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului, unde viteza la rafală va mai depăşi 55...60 km/h, dar trecător şi la cote mai reduse şi în nordul Moldovei, precum şi în zonele de munte şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 27 de grade, valori mai mici urmând a se înregistra în zona litoralului, unde vor fi 11...14 grade, iar cele minime se vor încadra între 3 şi 13 grade, mai coborâte până în jur de -2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde vor fi condiţii de brumă. Spre sfârşitul intervalului în sud-estul teritoriului, local se va forma ceaţă.


LA BUCUREŞTI, vremea va fi frumoasă şi caldă pentru această dată. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 7...8 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, unde vor fi condiţii de ceaţă.

PROGNOZA METEO MARTI ÎN ŢARĂ

Vremea va fi în general frumoasă şi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile vestice, nord-vestice, precum şi în zona de munte aferentă, unde ziua, pe arii restrânse se vor semnala ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade, mai scăzute pe litoral, unde vor fi între 12 şi 15 grade, iar cele minime între 0 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 13 grade în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, îndeosebi în sud-estul ţării, pe arii restrânse va fi ceaţă.

LA BUCUREŞTI, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, iar cea minimă de 10...11 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, unde dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

PROGNOZA METEO MIERCURI ÎN ŢARĂ

Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara când se vor semnala averse şi descărcări electrice pe arii relativ restrânse la munte şi izolat în celelalte regiuni, cu precădere în cele sud-vestice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi în zona montană aferentă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 25 de grade, mai coborâte pe litoral, între 9 şi 14 grade, iar cele minime între 4 şi 14 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase în special din est şi sud-est, pe spaţii mici va fi ceaţă.


LA BUCUREŞTI, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil cu unele înnorări după-amiaza, însă probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, iar cea minimă de 7...9 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

PROGNOZA METEO TENDINTA

JOI - Valorile termice vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, astfel încât vremea va deveni deosebit de caldă în regiunile intracarpatice. Temperaturile maxime vor fi de la 13...15 grade pe litoral, până spre 27 de grade, izolat în vest şi centru, iar cele minime, în general, între 4 şi 14 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări, averse şi descărcări electrice ziua pe spaţii mici în zonele montane, iar noaptea local în vest şi nord-vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, în special în partea a doua a intervalului, în Banat, Crişana şi parţial în Transilvania şi Maramureş, precum şi la munte, mai ales pe crestele Carpaţilor Meridionali. Dimineaţa şi noaptea, cu precădere în sud şi sud-est, pe spaţii mici va fi ceaţă.

VINERI, SAMBATA si DUMINICA - Vremea se va menţine caldă în prima zi din interval, apoi va marca o răcire, cu precădere în regiunile extracarpatice. Local şi temporar vor fi ploi în majoritatea zonelor.

×
Etichete: meteo prognoza meteo
x close