Antena 3 CNN Actualitate Prognoza meteo până pe 13 ianuarie. Temperaturile scad în toată țara

Prognoza meteo până pe 13 ianuarie. Temperaturile scad în toată țara

4 minute de citit Publicat la 11:04 02 Ian 2019 Modificat la 11:04 02 Ian 2019
Prognoza meteo până pe 13 ianuarie. Temperaturile scad în toată țara
Foto: pexels.com

Potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până pe 13 ianuarie 2019, un val de ger şi ninsori va lovi România în următoarele zile.

VREMEA, conform ANM, va fi geroasă în aproape toată ţara, în următoarele zile, deci și în weekend.

VREMEA Banat

În primele trei zile ale intervalului, media temperaturilor maxime va avea variaţii între 3 şi 5 grade, apoi va scădea, astfel că între 3 şi 7 ianuarie se va situa între -2 şi 0 grade.

Din data de 8 ianuarie, vremea se va încălzi uşor, iar până la finalul intervalului de prognoză valorile termice diurne se vor menţine peste pragul de îngheţ. Temperaturile minime vor fi în scădere, de la o medie de 1 grad în prima zi, până în jurul a -8 grade în dimineaţa zilei de 5 ianuarie. După această dată, valorile termice nocturne vor creşte uşor, iar media lor se va situa în general între -6 şi -4 grade. Vor fi condiţii pentru precipitaţii, în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi, mixte în primele zile, apoi mai ales sub formă de ninsoare.

VREMEA Crişana

Până pe 2 ianuarie 2019, temperaturile maxime se vor situa în medie între 2 şi 4 grade, iar minimele între 0 şi -2 grade. În următoarele 5 zile se va resimţi o răcire a vremii, astfel că temperaturile maxime se vor situa în medie între -4 şi -2 grade, iar media minimelor va fi în general între -9 şi -6 grade. Din 8 ianuarie, se va încălzi treptat, astfel că media valorilor termice diurne se va apropia de 0 grade, iar a celor nocturne va tinde spre -5 grade. Vor fi condiţii pentru precipitaţii, în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi, mixte în primele zile, apoi mai ales sub formă de ninsoare.

VREMEA Transilvania

Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative în primele trei zile, când media maximelor va fi de 1 - 2 grade, iar a minimelor de minus 4 - minus 3 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel că până în data de 7 ianuarie temperaturile diurne vor avea în medie între -6 şi -3 grade, iar cele nocturne în general între -10 şi -12 grade şi vor caracteriza o vreme geroasă. Din 8 ianuarie se va încălzi uşor şi treptat, dar media maximelor termice nu va mai depăşi -2 grade, iar cea a minimelor minus 8 - minus 7 grade. Trecător, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general slabe cantitativ, aproape zilnic.

VREMEA Maramureş

Până la începutul celei de a doua săptămâni de prognoză, valorile termice vor fi în general în scădere, de la o medie a maximelor de 3 grade, până la minus 6 - minus 5 grade între 4 şi 7 ianuarie şi de la o medie a minimelor de 0 - minus 1 grad, până la minus 10 - minus 12 grade, în acelaşi interval de timp. Din 8 ianuarie se va încălzi uşor şi treptat, cu aproximativ 3 - 4 grade. Temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare aproape în fiecare zi, mai importante cantitativ în noaptea de 1 spre 2 ianuarie.

VREMEA Moldova

În primele trei zile de prognoză, temperatura aerului va fi relativ constantă, media maximelor se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar a minimelor în jurul a -3 grade. Între 3 şi 7 ianuarie se va răci treptat cu aproximativ 6 grade, apoi se va încălzi din nou, dar media temperaturilor diurne nu va mai depăşi 0 grade, iar a celor nocturne minus 6 - minus 5 grade. Trecător vor fi posibile precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare, aproape în fiecare zi şi mai ales în jumătatea de nord a regiunii.

VREMEA Dobrogea

Până în data de 3 ianuarie, valorile termice nu vor avea variaţii semnificative, media maximelor va fi de 3 - 4 grade, iar a minimelor de minus 1 - minus 2 grade. În următoarele patru zile se va răci cu aproximativ 4 - 5 grade, apoi se va încălzi uşor, astfel că maximele vor fi în medie de minus 1 - 0 grade, iar minimele de cel mult minus 6 - minus 5 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor slabe cantitativ, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, va fi mai mare după data de 3 ianuarie.

VREMEA Muntenia

În primele trei zile de prognoză, media temperaturilor diurne va fi de 3 - 4 grade, iar a celor nocturne se va situa în jurul valorii de -3 grade. Valori de temperatură cu până la aproximativ 6 grade mai scăzute vor fi între 3 şi 7 ianuarie, apoi se va încălzi uşor şi treptat, astfel că media maximelor va putea atinge 1 - 2 grade, iar cea a minimelor minus 6 - minus 5 grade. Din data de 3 ianuarie va creşte probabilitatea ca trecător să apară precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare.

VREMEA Oltenia

Între 31 decembrie şi 2 ianuarie, valorile termice se vor menţine relativ constante; media maximelor va fi de 4 grade, iar cea a minimelor de -2 grade. În următoarele 4 zile se va raci şi vor fi temperaturi maxime ce se vor situa în medie între -2 şi 1 grad şi minime între -9 şi -4 grade. Din 8 ianuarie se va încălzi uşor şi treptat, cu 3 - 4 grade. Probabilitatea de precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, trecătoare slabe cantitativ şi în general pe arii restrânse, va fi mai ridicată din data de 3 ianuarie.

VREMEA la munte

La munte, media temperaturilor maxime va avea variaţii între -5 grade în primele zile de prognoză şi -12 grade în jurul datei de 4 ianuarie, iar a celor minime între -8 grade la început şi minus 17 - minus 16 grade în cele mai reci nopţi (4, 5 ianuarie). Temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în fiecare zi, pe arii mai extinse şi în general moderate cantitativ în noaptea de 1 spre 2 ianuarie.

Vremea se va încălzi uşor abia după 8 ianuarie. Iarna grea va continua şi în februarie, când se vor înregistra chiar şi minus 15 grade.

×
Etichete: meteo prognoza meteo
x close