Antena 3 CNN Actualitate Prognoza meteo 14-17 martie 2021. Vremea va fi închisă și rece

Prognoza meteo 14-17 martie 2021. Vremea va fi închisă și rece

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 16:19 13 Mar 2021 Modificat la 17:23 13 Mar 2021
o_1f0lv9blh1n705k51ffuf53khvb.jpg
Sursa foto: Pixabay.com

Prognoza meteo 14 martie 2021

Valorile termice, în creştere faţă de intervalul anterior în sud, centru şi est, vor caracteriza o vreme cu mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadã, în aproape toată ţara. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, ziua în vest şi nord-vest, iar seara şi noaptea şi în sud-vest, centru şi nord. Cantitãţile de apã vor depăşi local 15-20 l/mp. La munte vor fi precipitaţii mixte, iar pe creste mai ales ninsori, în special în nordul Carpaţilor Orientali, unde se va depune un strat mai consistent de zăpadă. Lapoviţe şi ninsori vor fi spre sfârşitul nopţii şi în Maramureş, Transilvania şi nord-vestul Moldovei. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar înnorări şi ploi se vor semnala pe arii restrânse, în partea a doua a intervalului. Izolat se va depune polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, spulberând zăpada, iar trecător şi cu intensităţi mai mici şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 7 grade.

Prognoza meteo 15 martie 2021

Vremea va fi în general închisă şi se vor semnala precipitaţii în sudul, centrul şi estul ţãrii, iar ziua, pe arii mai restrânse, şi în celelalte regiuni. Vor fi ploi, ce vor avea caracter de aversã în Muntenia şi Dobrogea unde, trecător, se vor semnala descărcări electrice, dar cu tendinţă de transformare, mai ales noaptea, în lapoviță şi ninsoare, în Transilvania, nordul şi vestul Moldovei şi izolat în Maramureş, precum şi în zona subcarpatică a Olteniei şi Munteniei. La munte vor fi precipitaţii mixte, ce vor favoriza, la început, depunerea de polei, dar treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadã, mai consistent în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăşi 70-80 km/h, viscolind ninsoarea şi va sufla în general moderat în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în marea lor majoritate, între 4 şi 14 grade, iar cele minime se vor situa între -2 şi 7 grade.

Prognoza meteo 16 martie 2021

În sudul, centrul şi estul ţării vremea se va menţine în general închisă şi vor fi precipitaţii, moderate cantitativ, în cea mai mare parte a intervalului. La început vor predomina ploile, apoi în Moldova, estul Munteniei şi partea continentală a Dobrogei vor fi precipitaţii mixte, iar în Transilvania mai ales ninsori. În zona de munte va ninge şi va continua să se depună strat de zăpadă, mai consistent în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali. În regiunile vestice şi nord-vestice, cerul va fi doar temporar noros, iar precipitaţii slabe se vor semnala pe arii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, local şi temporar cu unele intensificări îndeosebi în vestul, sud-vestul şi estul teritoriului, precum şi în zona montană înaltă, unde va spulbera zăpada. Temperaturile maxime, sub normele perioadei în cea mai mare parte a ţării, vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, iar cele minime se vor situa între -3 şi 4 grade.

Prognoza meteo 17 martie 2021

Vremea va fi închisă şi rece pentru această dată. Temporar, vor fi precipitaţii în toate regiunile, local mai însemnate cantitativ. În vest şi sud vor fi mai ales ploi, iar în restul teritoriului vor predomina ninsorile, mai abundente în Moldova şi în zona de munte, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul va sufla moderat, local şi temporar cu intensificări în toate regiunile, dar mai ales în zona montanã înaltã, iar în centru, în est şi la munte zăpada va fi viscolită.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa între -5 şi 3 grade.

Sursa: ANM

×
x close