”Această problemă a fost de la început. De la Comisia Științifică am trimis Ministerului Sănătății o propunere de instituire a unui sistem de control extern de calitate și de instruire, care să fie coordonat la nivelul centrelor universitare. Încă nu s-a materializat. Din ceea știu eu, în majoritate, testele sunt efectuate corespunzător, dar e suficient spațiu de îmbunătățire a calității testării”, a spus Alexandru Rafila.
Potrivit specialistului, problemele la testare vin și de la calitatea testelor și a medicilor care le fac: ”Este importantă calitatea testelor, dacă reactivii sunt cei corespunzători și se află în termen de valabilitate, dar mai ales dacă personalul medical care realizează aceste teste are experiență de lucru în diagnosticul molecular.
Rafila: Au fost și încă sunt probleme cu testările
Cred că aici au fost și încă sunt probleme, pentru că este importantă experiența, să poți sesiza diferitele erori care pot apărea. Doar stăpânirea unei tehnici de lucru, mai ales dacă a fost deprinsă de curând, după un training sumar, nu este suficientă. De aceea, regret că actualul ministru al Sănătății nu a corectat încă eroarea comisă de predecesorul său, de a defavoriza specialitatea de Microbiologie Medicală, care ar putea ajuta la îmbunătățirea calității diagnosticului molecular al bolilor transmisibile” mai spune Rafila.
Subiectul a fost comentat de Mihai Gâdea, luni, la Sinteza zilei: