Antena 3 CNN Actualitate Profesorii au ieşit din nou în stradă. Ambuscadă la Inspectoratul Şcolar Buzău

Profesorii au ieşit din nou în stradă. Ambuscadă la Inspectoratul Şcolar Buzău

<1 minut de citit Publicat la 13:04 23 Mar 2010 Modificat la 13:04 23 Mar 2010
Profesorii au ieşit din nou în stradă. Ambuscadă la Inspectoratul Şcolar Buzău
Dascălii continuă să iasă în stradă, în ciuda anunţului de luni al Guvernului potrivit căruia salariile lor vor fi majorate cu 17%. Profesorii sunt nemulţumiţi de faptul că banii de salarii nu vor ajunge decât până în luna august.

Sute de profesori protestează în faţa Ministerului Educaţiei, la Bucureşti, în timp ce la Buzău profesorii s-au adunat în faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean.

La Buzău s-a înregistrat chiar şi un incident, în momentul în care mai mulţi profesori au încercat să forţeze intrarea în clădirea inspectoratului şi au fost opriţi de jandarmi. Reprezentanţii inspectoratului au caracterizat incidentul ca fiind minor.

"A fost o mică ambuscadă, din cauză că dascălii erau nemulţumiţi de faptul că reprezentanţii inspectoratului nu vroiau să discute cu ei" a spus liderul sindical Ion Dobre.

Şi profesorii din Arad au fost în grevă de avertisment timp de două ore. 6.000 de cadre didactice din şcolile arădene au intrat în sălile de clasă, însă fără să predea cursuri. Sindicaliştii arădeni vor organiza şi un miting pe 30 martie, în faţa Primăriei şi a Prefecturii.

Antena3.ro

×
x close