Antena 3 CNN Actualitate Profesorii pot primi 60% în plus la salariu. Anunțul făcut de ministrul Muncii

Profesorii pot primi 60% în plus la salariu. Anunțul făcut de ministrul Muncii

1 minut de citit Publicat la 21:59 01 Iun 2016 Modificat la 21:59 01 Iun 2016
euro.jpg
Foto: pixabay.com

Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, a declarat că profesorii vor putea beneficia de o creștere cu 60% a salariului dacă vor participa la programele privind pachetul minim de servicii și centrele de servicii comunitare, programe finanțate din bani europeni, conform Realitatea TV.

"Primul lucru pe care îl avem pe agendă este măsurile de stimulare a natalității, indemnizațiile pentru creșterea copilului. Avem ultimele retușuri în acest moment. Ne așteptăm ca, de la 1 iulie, să putem aplica acest act normativ care dă un impuls natalității în România. Al doilea lucru este legat de întreaga abordare cu privire la modul în care copiii, mai ales copiii cu vulnerabilități, vor fi tratați. Vorbim despre conceptul de pachet minim de servicii și despre centrele de servicii comunitare, reforme pe care le facem urmărind cele mai actuale bune practici la nivel internațional. Lucrăm cu UNICEF și avem deja măsuri pilot în Bacău, în 45 de comunități. Banii vor fi europeni, bani care s-au folosit prost până acum în ceea ce privește asistența socială. Este un program de câteva miliarde de euro. Până acum nu s-a atras nimic, am găsit toate lucrurile blocate, însă am început să le deblocăm. În iunie vom iniția aceste proiecte", a spus ministrul Muncii.

×
x close