Antena 3 CNN Actualitate Profesorul din Piatra Neamț, care a demisionat după ce mesajele sale hărțuitoare către o elevă au devenit publice, repus în drepturi de instanță

Profesorul din Piatra Neamț, care a demisionat după ce mesajele sale hărțuitoare către o elevă au devenit publice, repus în drepturi de instanță

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 00:39 09 Iul 2021 Modificat la 00:41 09 Iul 2021
o_1fa40ut0aok9cmf15lm130p1j2vb.jpg
Sursa foto: Pixabay

Instanța de contencios administrativ de la Tribunalul Neamț, acolo unde profesorul a contestat decizia de desfacere a contractului de munca, a decis că măsură nu este legală. Sentință de reîncadrare pe post nu este definitivă.

Inspectoratul Școlar a reacționat la această hotărâre și a transmis că va face recurs:

„Am auzit despre faptul că profesorul Pipirigeanu ar fi avut căștig de cauză, dar până nu primim hotarârea și motivarea acesteia nu ne putem pronunță. Noi suntem pentru respectarea legii și, desigur, că va trebui să acceptam hotărârea instanței, în caz că va rămâne definitivă. Vom face și noi recurs, ca instituție, pentru că suntem parte în proces, așa cum sunt sigur că vor face și cele două unități școlare la care cadrul didactic era titular", a declarat, pentru Monitorul de Neamț, Mihai Obreja, inspector școlar general.

Eleva a prezentat conducerii liceului câteva discuții private pe care le-a avut cu profesorul prin intermediul unei rețele sociale. Conversațiile au avut conotații sexuale, iar faptele ar fi avut loc la sfârșitul anului trecut, în luna decembrie.

Directoarea adjunctă a considerat că incidentul nu intră în responsabilitățile școlii. Hărțuirea sexuală nu avut loc în incinta liceului, a susținut ea, iar eleva este majoră: "Trebuia să facă plângere la poliție că este agresată. Regulamentul școlar nu-mi permite să văd ce face omul în viața lui privată, seara".

După ce a aflat despre plângere, profesorul i-a trimis mesaje jignitoare elevei.

La acel moment, ministrul Educației a dispus demiterea directoarei, iar profesorul hărțuitor și-a dat  demisia.
 

×
x close