Antena 3 CNN Actualitate Profesorul din Piatra Neamț care i-a cerut poze nud unei eleve a demisionat doar de la liceul unde învață fata: Predă la alte două unități

Profesorul din Piatra Neamț care i-a cerut poze nud unei eleve a demisionat doar de la liceul unde învață fata: Predă la alte două unități

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 12:40 27 Ian 2021 Modificat la 12:40 27 Ian 2021
o_1et1ikddk30mv71rotvuv83ab.jpg

Cum cazul este cunoscut în toată România și a atras atenția Ministrului Educației, care a declanșat și o anchetă disciplinară, reprezentanţii celor două unităţi şcolare urmează să decidă dacă îi vor mai permite profesorului să își țină cursurile.

“Domnul profesor este titular în trei unităţi şcolare şi eu cred că nicio şcoală sau părinţii, elevii, nu vor accepta să aibă în faţă un profesor cu astfel de deviaţii de la conduita standard a unui cadru didactic. Astfel de oameni nu pot să lucreze în învăţământ”, a declarat Mihai Obreja, inspector şcolar general al ISJ Neamț, potrivit gandul.ro.

„E bine că și-a dat el demisia că altfel, oricum, ajungeam la demiterea lui. Ca ales local, ca avocat dar mai ales ca om și ca mamă nu concep ca în învățământul pietrean să existe astfel de cazuri. Încurajez pe toate tinerele ca, dacă se află în situații similare, să aibă curaj și încredere și să demaște public astfel de comportamente nerezonabile. Să anunțe părinții, profesorii în care au încredere, diriginții, directorii, pe noi consilierii locali și chiar presa.

Până la urmă cineva tot se implică, dă o mână de ajutor și scoțând la lumină astfel de cazuri putem face și curățenie”, a declarat avocata Alina Tatomir, membru în CA-ul școlii (în calitate de consilier local desemnat) pentru presa locală.

Ministrul Educaţiei intervine în cazul profesorului care i-a cerut poze nud unei eleve: Profesorul este cercetat, iar directoarea adjunctă a fost demisă

Eleva a reclamat incidentul directoarei adjuncte care a considerat că cele întâmplate nu reprezintă problema școlii. Hărțuirea sexuală nu avut loc în incinta liceului, spune ea, iar eleva e majoră: "Trebuia să facă plângere la poliție că este agresată. Regulamentul școlar nu-mi permite să văd ce face omul în viața lui privată, seara".

Profesorul de matematică Cristian Pirpigeanu a aflat repede de plângere și a bombardat fata cu insulte.

Ar fi fost beat, s-a justificat el: „Era o oră târzie și am tras singur două damigene de vin [...] deci eram în timpul liber când pot agăța câte *** vreau.”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, săptămâna trecută, că profesorul este cercetat disciplinar, iar directoarea adjunctă a liceului a fost demisă.

Profesor de matematică din Piatra Neamţ, discuţii cu o elevă: "Credeam că îmi trimiţi o poză cu tine goală"

Eleva ar fi prezentat conducerii liceului câteva discuții private pe care le-ar fi avut cu profesorul prin intermediul unei rețele sociale. Discuțiile ar fi avut și conotații sexuale iar faptele ar fi avut loc la sfârșitul anului trecut, în luna decembrie.

Între timp, au apărut în spațiul public și mesajele schimbate între eleva de liceu și profesorul de matematică, prin intermediul Riseproject, care a documentat acest caz.

„Credeam că trimiți o poză cu tine goală, că de matematică sunt sătul”, i-a scris domnul profesor într-o zi din ultimul octombrie.

Proful recidiva în abuz. De mult timp cerea o fotografie nud sau „incendiară” (cum zicea el). „I-ar înfrumuseța zilele unui om trecut de 45 de ani". Ba chiar îi flutura și recompensa: „La mate nu am pus niciodată 2 și 3 la elevele frumoase. Cel puțin nota 6, întotdeauna.”

Eleva și-a luat inima-n dinți: l-a reclamat la directoare și a cerut să se mute în alt liceu, fiindcă se simțea inconfortabil să mai meargă la orele de mate.

×
x close