Suspectul principal a recunoscut totul în faţa procurorilor şi a povestit cum a ucis-o pe profesoară, dar şi ce s-a întâmplat înainte şi după crima odioasă.
Totul s-a întâmplat marţi, 6 aprilie 2021, în jurul orei 18.00, atunci când criminalul a sunat-o pe profesoara din Cernavodă şi i-a cerut ajutorul. Acesta a povestit anchetatorilor că ar fi sunat-o şi i-ar fi spus că i s-a stricat maşina şi avea nevoie ca femeia să îi ţină în casă anumite lucruri pentru a nu-i fi furate.
Cei doi se cunoşteau, după ce bărbatul i-a montat geamurile termopan de la apartament, atât victimei, cât şi surorii ei.
Odată ajuns în casa profesoarei, criminalul a vrut iniţial să îi ceară bani împrumut, însă apoi i-a venit ideea să îi fure cheia de la casă cu intenţia de a se întoarce în altă zi pentru a fura.
Din nefericire, femeia l-a surprins în timp ce acesta încerca să fure cheia, aşa că între cei doi a izbucnit o ceartă, moment în care bărbatul a ucis-o.
Suspectul a povestit procurorilor că a omorât-o pe profesoară în jurul orei 19.00 şi a stat în casă, lângă cadavru, până a doua zi dimineaţă, la ora 06.00.
La plecare, a luat 50 de lei, un telefon mobil şi mai multe carduri bancare.
Noaptea trecută, criminalul, căsătorit şi cu doi copii, a recunoscut totul şi a povestit că nu se mai ajungea cu banii, fiind puternic afectat de criză.
Reţinut pentru 24 de ore, suspectul va fi dus, astăzi, în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzaţia de omor.