Antena 3 CNN Actualitate Procurorul-șef al DIICOT, declarații despre cazul Caracal: „Nu avem concluzii cu privire la testele ADN. Fetele sunt căutate în continuare”

Procurorul-șef al DIICOT, declarații despre cazul Caracal: „Nu avem concluzii cu privire la testele ADN. Fetele sunt căutate în continuare”

Claudia Simion
3 minute de citit Publicat la 14:04 31 Iul 2019 Modificat la 14:04 31 Iul 2019
o_1dh3su3ur1u6s1rk41mm21026cju8.jpg

„Am convocat această conferință pentru a vă pune la curent cu ultimele noutăți în ceea ce privește evoluția anchetei din cazul Caracal. Ne exprimăm regretul pentru situația în care sunt puse cele două victime. Astăzi, inculpatul Dincă Gheorghe a fost transferat în Spitalul-penitenciar Jilava pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice. Vreau să vă aduc la cunoștință faptul că până în acest moment nu avem nici măcar concluzii preliminare ale testelor genetice și antropologice cu privire la fragmentele osoase ridicate de la fața locului. Urma să vă asigur că odată ce vom primi măcar concluzii preliminare vă vom comunica numaidecât”. 

„Prioritar pentru noi este aflarea adevărului și stabilirea adevărului prin probe temeinice. Vreau să vă asigur că nu neglijăm nicio pistă, nicio variantă pe care o putem afla inclusiv din presă. Sunt multe informații care se vehiculează în spațiul public, deși procurorii noștri lucrează neîncetat, încă de pe 27 iulie, împreună cu ofițerii și agenții de poliție judiciară”. 

Întrebat dacă DIICOT are competența să instrumenteze acest dosar, având în vedere că principala suspiciune e cea de omor, Felix Băncilă a spus că răspuns afirmativ, „în baza OUG a Guvernului nr. 78/2016, care reglementează competența DIICOT. În materia traficului de persoane și de minori, DIICOT are competența exclusivă”. 

„Sunt tatăl a două fete. Ne-am dori să găsim victimele în viață. Nu e neglijată nicio versiune din anchetă. Încă din 15 aprilie, mă refer la prima victimă, și respectiv 25 iulie, cele două victime au fost introduse în aplicația de dispăruți a Poliției Române. Au fost date în urmărire națională și internațională”. 

Procurorul-șef al DIICOT a spus că până nu vor fi găsite cadavre, încă se ia în considerare ideea că fetele sunt în viață. 

„Până nu avem niște elemente clare că ar fi decedate, noi nu putem neglija varianta că ar fi în viață. Avem acele fragmente osoase ridicate de la fața locului. Nu am primit încă un rezultat. Am văzut ce s-a spus în media cu privire la opiniile unor specialiști respectabili în materie. Ceea ce nu am văzut și poate că ar fi timpul să analizeze dumnealor și din acest punct de vedere.. într-adevăr, victima e unor minor de 15 ani. Admițând că a fost arsă în acel butoi metalic, am fost la Craiova și am verificat și am constatat că practic nu e un butoi în adevăratul sens al cuvântului. E vorba de un arzător improvizat. E vorba de un suport metalic confecționat artizanal de inculpat pentru a arde diverse obiecte sau resturi. Nu are capace la ambele capete. În partea inferioară nu are fund și focul se pune dedesubt. Funcționează ca o sobă improvizată. Nu putem să ne axăm în exclusivitate pe declarația inculpatului, indiferent cât de sincer ne-ar părea dumnealui. Inculpatul are și el niște drepturi pe care, indiferent de infracțiunea pe care a comis-o, trebuie să i le respectăm”. 

„În urma cercetărilor la fața locului, s-au desfășurat toate actele necesare pentru a ne asigura că victimele nu se află în acel imobil sau în curtea imobilului respectiv. Ale noastre căutări trebuie să aibă în vedere un alt spațiu sau locuri din proximitatea acelei adrese. Cercetările s-au desfășurat în data de 26 de către Parchetul Judecătoriei Caracal și au fost continuate de noi în 27 iulie 2019. Noi desfășurăm cercetări în mod neîntrerupt”. 

„Astăzi nu am desfășurat nicio percheziție domiciliară, însă nu putem neglija nici aspectele de la fața locului. Vreau să vă spun că cercetarea de la fața locului nu e finalizată, cu siguranță va fi reluată. Fiind vorba despre o cauză care se desfășoară cu un inculpat aflat în arest preventiv, cercetarea la fața locului trebuie reluată în prezența inculpatului și a apărătorului dumnealui”. 

Procurorul DIICOT a mai spus că au fost găsite probe ADN ale victimei de 15 ani atât în mașina inculpatului, cât și în casa acestuia. 

„Din ce am văzut eu în planșele fotografice și din ce am discutat cu colegii mei rezultă că nu e vorba de niște gropi săpate cu puțin timp înainte. Sunt niște tuburi betonate în curtea inculpatului, există un canal confecționat cu mult timp anterior pentru a repara anumite autovehicule, însă în acestea nu a fost identificat nimic”. 

Felix Bănilă a spus că inculpatul pare că a fost cooperant, „însă în momentul în care s-a încercat conducerea în teren cu inculpatul pentru a indica locurile în care ar fi aruncat presupusele cadavre, inculpatul a devenit confuz. A invocat inițial, legat de prima victimă, că ar fi aruncat-o în Olt. Ulterior a declarat că a aruncat-o în Dunăre. I s-a cerut să ne conducă pe traseul parcurs. A devenit confuz, a spus că deplasarea a făcut-o pe timpul nopții, pe drumuri lăturalnice și că nu-și mai amintește exact traseul parcurs”. 

Bănilă a spus că inculpatul și-a dat acordul și că urmează să fie testat cu aparatul poligraf. 

 

×
Etichete: DIICOT
x close