"Marian Sântion era angajat al serviciului de informaţii, având drepturi şi obligaţii. În anumite situaţii, serviciul poate dispune măsuri care să asigure protecţia internă, atât la nivel individual, cât şi la nivel informativ şi instituţional", a spus ministrul. Protecţia internă nu presupune informarea prealabilă, a informat Cristian David.
Referitor la suma solicitată de Sântion, de 4 milione de euro, ca despăgubire pentru încălcarea dreptului la viaţa privată, ministrul David a caracterizat-o ca fiind "aberantă".
Pe 30 octombrie, procurorul Marian Sântion a solicitat, prin intermediul avocatului său, MIRA şi Serviciului de Protecţie şi Pază să-i asigurare protecţie, ca urmare a supravegherii la care fusese supus.
Potrivit unui cotidian central, procurorul Marian Sântion ar fi fost supus, la acea vreme, "unui filaj foarte agresiv", după ce a solicitat Parchetului General verificarea a 32 de chestori şi comisari şefi, cu funcţii de conducere în MIRA şi în structurile subordonate, dacă au fost sau sunt implicaţi în Revoluţia din decembrie '89, mineriade sau fapte de corupţie.
Antena3.ro