Concursul naţional pentru ocuparea posturilor de primi procurori a avut loc duminica trecută. A participat şi şeful Parchetului din Urziceni, procurorul Sterian Guli. Acesta a câştigat concursul şi a fost anunţat ca înlocuitor al şefului Parchetului Bucureşti, Dragoş Nestor. Nu a apucat să se instaleze însă în funcţie, pentru că a fost reţinut de procurorii DNA.
Reprezentanţii DNA au refuzat să dea informaţii oficiale despre ceilalţi învinuiţi pentru fraudarea rezultatelor de la concursul pentru posturile de prim-procurori. Surse judiciare au precizat totuşi că ar fi vorba despre alţi doi procurori şi reprezentanţi ai comisiei de examinare, dar şi de membri ai CSM, care le-ar fi oferit procurorilor sprijinul necesar pentru a obţine subiectele de examen.
Antena 3