Procurorul General Augustin Lazăr a adresat, joi, scrisori preşedintelui Klaus Iohannis, preşedintei ICCJ şi Avocatului Poporului pentru a sesiza CCR în legătură cu Legea salarizării, considerând că diferenţele de salarizare între procurori şi judecători sunt neconstituţionale, având în vedere că, în conformitate cu deciziile Curţii, "procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi", potrivit News.ro.
Argumentul lui Lazăr a fost şi acela că, prin deciziile anterioare, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii de drepturi presupune reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic similar tuturor subiecţilor de drept aflaţi în situaţii juridice similare şi, "pe cale de consecinţă nu poate fi acceptată crearea unei reglementări care să instituie statute financiare distincte celor două categorii profesionale, judecători şi procurori".
"Având în vedere cele de mai sus, în scrisorile menţionate se arată că diferenţele de salarizare între judecători şi procurori sunt neconstituţionale, încălcându-se astfel prevederile art. 1 alin. 5, art. 16, Capitolul VI – Autoritatea Judecătorească art. 131 şi art. 132 din Constituţia României", se arată în comunicatul Parchetului General.