Senatorul PSD Şerban Nicolae a solicitat, în deschiderea şedinţei comisiei, luarea în discuţie cu prioritate a Ordonanţei de Urgenţă care prevede prorogarea termenului de intrare în vigoare a noului cod penal până la 1 septembrie 2008, precum şi a celor două proiecte legislative având, practic, acelaşi obiect, numirea şefilor parchetelor la propunerea CSM şi nu a ministrului justiţiei, unul aparţinând senatorului Rodica Stănoiu (fost PSD, actualmente PC) şi deputatului PSD Florin Iordache şi unul senatorului UDMR Gyorgy Frunda. Ordinea de zi a fost modificată, cu cele şase voturi pentru ale PSD şi PRM şi doar trei împotrivă ale PNL-UDMR.
Rompres