Antena 3 CNN Actualitate Procurorul care instrumentează cazul lui Zglobiu a clasat, în 2013, prima plângere de şantaj a lui Mircea Băsescu

Procurorul care instrumentează cazul lui Zglobiu a clasat, în 2013, prima plângere de şantaj a lui Mircea Băsescu

1 minut de citit Publicat la 16:19 31 Mai 2014 Modificat la 16:19 31 Mai 2014
pri.jpg
Foto: Agerpres
Procurorul care a clasat prima plângere de şantaj a lui Mircea Băsescu este acelaşi care în aceste zile îl anchetează pe bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu. Jurnaliştii de la sursa zilei.ro spun că Teodor Niţă a considerat acum 6 luni că fratele preşedintelui ţării nu are dovezi suficiente pentru a proba şantajul făcut de finii săi din familia lui Bercea Mondial.

Fratele preşedintelui a depus plângerea împotriva familiei lui Bercea la DNA, după ce procurorul Teodor Niţă i-a respins o solicitare asemntoare la sfârşitul anului trecut.

De această dată, cazul s-a concretizat în câteva ore. Finul lui Mircea Băsescu a fost săltat din biroul acestuia după ce fratele preşedintelui i-a dat 10 mii de euro.

Procurorii au la dosar mai multe interceptări făcute joi seara, în timpul flagrantului organizat în biroul din Portul Agigea al firmei lui Mircea Băsescu. Înregistrările arată cât de violenţi în limbaj erau finii în negocierile cu Mircea Băsescu. 

Romii îl înjurau şi ţipau la fratele preşedintelui, iar intermediarul era ameninţat cu moartea, pentru că refuzau să le restituie 285.000 de euro, din cei 600.000 pe care i-ar fi plătit să-l scape de închisoare pe Bercea Mondial, pe fiul şi soţia acestuia.

Obiectul şantajului îl reprezintă mai multe înregistrări video făcute cu un telefon mobil de membrii familiei Anghel, în timp ce discută cu un intermediar despre plata unei sume de 600.000 de euro către naşul Mircea Băsescu. Imaginile care ar proba traficul de influenţă în care ar fi fost implicat fratele preşedintelui nu au apărut nici în prezent, deşi deşi ginerele lui Bercea Mondial a fost arestat pentru 30 de zile.

Bărbatul care l-a scuipat pe Băsescu, la Sinteza zilei: Îmi este frică. Am fost ameninţat că voi ajunge la Poarta Albă, unde voi fi violat

Adrian Zglobiu l-a scuipat în faţă, de la o distanţă foarte mică, pe preşedintele Traian Băsescu, în momentul în care acesta a coborât de pe nava şcoală "Mircea", la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc, sâmbătă, în dana de pasageri a Portului Constanţa.

×
Etichete: Bercea Mondial
x close