Antena 3 CNN Actualitate Bogdan Olteanu a ajuns la ICCJ. Fostul viceguvernator BNR a contestat decizia de arest la domiciliu

Bogdan Olteanu a ajuns la ICCJ. Fostul viceguvernator BNR a contestat decizia de arest la domiciliu

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 08:51 11 Aug 2016 Modificat la 08:51 11 Aug 2016
olteanu.jpg

UPDATE 09.22 - Fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu s-a prezentat joi dimineaţa la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce a contestat decizia magistraţilor de a-l plasa în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, potrivit agerpres.ro.

Contestaţie în acest caz au depus şi procurorii DNA, care sunt nemulţumiţi de decizia primei instanţe şi doresc ca Bogdan Olteanu să fie arestat preventiv. 

Olteanu este acuzat că, în perioada iulie - noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. 

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu a fost numit la data de 18 septembrie 2008 în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. 

Procurorii susţin că suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea, în sediul PNL. 

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat. 

În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

----------------------------

Știrea inițială 08.51

Lupta dintre DNA şi Bogdan Olteanu se mută joi în instanţă. Atât procurorii cât şi fostul vicepreşedinte al BNR au contestat decizia magistraţilor de a-l plasa pe Olteanu în arest la domiciliu.

Politicianul a fost audiat miercuri mai bine de cinci ore la sediul DNA, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. 

Bogdan Olteanu este acuzat de DNA că, în perioada iulie - noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Reacția lui Liviu Mihaiu, după ce numele său a apărut în noul dosar al lui Vîntu

La DNA a venit miercuri şi deputatul UDMR Korodi Attila, fost ministru al Mediului în perioada în care Mihaiu a primit funcţia. Korodi Attila a declarat că a fost chemat în calitate de martor.

Bogdan Olteanu a demisionat la 1 august din funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României, după ce a fost reţinut de DNA şi plasat în arest la domiciliu de instanţa supremă, fiind acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru îşi folosi influenţa.

×
x close