Procurorii DNA au început urmărirea penală în dosarul ?Loganuri de 70.000 de euro?, in rem. "În dosarul penal care face obiectul solicitării dvs., la data de 7 ianuarie 2009, procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru tentativă la infracţiunea prevăzută de art. 13indice 2 din Legea 78/2000 modificată, iar ulterior s-a dispus efectuarea unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică în conformitate cu prevederile OUG 43/2002 modificată şi cele ale Codului de procedură penală", comnică Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA, citat de Mediafax.
Cele 27 de contracte încheiate de Poliţia Română vizau achiziţionarea a 2.923 de autospeciale. Între altele, urmau să fie cumpărate 392 de Loganuri la 70.958 de euro bucata şi 449 de Loganuri la 52.423 de euro. Poliţia a mai comandat autoturisme BMW, Volkswagen, Mitsubishi, Opel, Mercedes, Nissan, Skoda şi patru autobuze Scania 310.
Preţurile pentru aceste maşini depăşesc cu mult cele ale vârfurilor producţiei de serie. Explicaţia furnizată a fost că de vină ar fi dotările suplimentare, specific necesităţilor Poliţiei. O autospecială Mercedes Vito a fost achiziţionată de IGPR cu 130.620 de euro, în timp ce o autospecială BMW dotată cu tot felul de sisteme de monitorizare şi supraveghere a traficului urma să fie achiziţionată cu 112.000 de euro.
Antena3.ro