Antena 3 CNN Actualitate Procurarea din dosarul "Gala Bute", pensionată oficial. Băsescu a semnat decretul Marianei Alexandru

Procurarea din dosarul "Gala Bute", pensionată oficial. Băsescu a semnat decretul Marianei Alexandru

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 19:54 15 Sep 2014 Modificat la 19:54 15 Sep 2014
bute.jpg
Foto: Intact Images
Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de pensionare al procurorului Mariana Alexandru, cea care a condus ancheta în cazul Galei Bute.

CSM a aprobat cererea de pensionare a Marianei Alexandru, adjunctul Secţiei a II -a din DNA, pe 10 septembrie.

Cererea de pensionare vine după ce presa a scris că în dosarul Gala Bute, laţul începe să se strângă în jurul Elenei Udrea. De altfel, ancheta trenează în DNA de doi ani.

Gazeta Sporturilor a scris de mai multe ori că de data aceasta este vizată chiar Elena Udrea

Personajul principal în organizarea evenimentului sportiv, finanţat din bani europeni sub egida Ministerului Dezvoltării, a fost Elena Udrea. Devenită candidată la preşedinţie, şefa PMP a fost însă ocolită de anchetă.

Până la sfârşitul anului 2013, singurul responsabil pentru fraudarea fondurilor europene fusese găsit Rudel Obreja.

Mariana Alexandru are 56 de ani şi o vechime de 30 de ani în funcţia de procuror.

Jaful de la Gala Bute este confirmat şi de Curtea de Conturi. Ce au constatat inspectorii Curţii

Din 29 octombrie, Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, este urmărit penal
 şi urmează să fie trimis în judecată, în cazul tunului de 1.000.000 de euro, de la Gala Bute.

TUN de 1.000.000 de euro la Gala Bute. O mână de tineri a găsit într-o oră ce DNA n-a găsit în doi ani

×
x close