Procesul în cazul morţii lui Ionuţ a început cu o amânare. Administratorul terenului pe care a fost sfîşiat de maidanezi copilul de 4 ani susţine că nu are încă un avocat. La un an după tragedia din Parcul Tei, părinţii sunt dezamăgiţi de măsurile luate şi spun că nici banii, nici o aventuală condamnare la închisoare a vinovaţilor nu au cum să le aline suferinţa.
Ionuţ Anghel a murit pe 2 septembrie, anul trecut. Era în parcul Tei din Capitală, la joacă. O clipă de neatenţie a fost de ajuns şi bunica i-a pierdut urma. Câteva ore mai târziu şi după căutări disperate, a fost găsit sfâşiat de maidanezi, pe un teren abandonat din apropierea parcului. Toată atenţia familie Anghel e îndreptată acum spre fratele lui Ionuţ.
Proprietarul terenului unde a avut loc incidentul şi ADP Sector 2 au fost învinuiţi în dosar. Nici unul, nici celalalt nu au împrejmuit terenul unde erau maidanezii agresivi, astfel că Ionuţ a ajuns în colţii câinilor.
Următorul termen a fost stabilit pe 7 octombrie, dar proprietarul terenului a anuţat că nu are încă un avocat care să îl reprezinte.