Sistemul de punctare a elevilor pentru proba de informatică la bacalaureat îi nemulţumeşte pe profesori. Conform modificărilor privind bacalaureatul pe acest an, pentru a obţine un certificat de începător la informatică este suficient un rezultat cuprins între 0 şi 25 de puncte. Adică elevul nu trebuie nici măcar să deschisă calculatorul.
Evaluarea la informatică reprezintă una dintre probele orale pe care elevii de clasa a 12-a le vor susţine, de-acum înainte, pe parcursul anului şcolar, potrivit noii metodologii de organizare a bacalaureatului.
Programat anul acesta între 19 şi 29 aprilie, examenul va verifica cunoştinţele elevilor în ceea ce priveşte calculatorul.
Sistemul de notare ridică însă semne de întrebare din partea mai multor profesori. Mai precis, există patru tipuri de calificare pe care o poate obţine un elev, în funcţie de punctajul acumulat, se arată în
Evenimentul Zilei.Pentru a obţine un certificat de începător, de pildă, este suficient un rezultat cuprins între 0 şi 25 de puncte. Ceea ce înseamnă că un elev care nici măcar nu deschide calculatorul, ci doar se prezintă la examen, poate obţine certificatul respectiv.
Pentru certificatul care să ateste un nivel mediu al cunoştinţelor este nevoie în schimb de cel puţin 26 de puncte, în vreme ce de la 51 la 74 de puncte este atestat utilizatorul de nivel avansat.
În cadrul probei pentru obţinerea certificatului de competenţe digitale se vor testa cunoştinţele de Windows, Microsoft Office şi de Internet, mai precis abilităţile de folosire a browserelor şi emailului.
Antena 3