Ducele de Edinburgh s-a născut în același an cu Regele Mihai I, 1921, în ziua de 10 iunie. Regele Mihai și Principele Philip au copilărit împreună, petrecând multe zile la București, în reședința de pe Șoseaua Kiseleff, la Mamaia, precum și la Villa Sparta a Reginei Elena de lângă Florența.
Ducele de Edinburgh este nașul de botez al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei. Cei doi au copilărit împreună şi şi-au petrecut vacanţele atât în România, cât şi în Anglia, Italia sau Grecia.
Legătura dintre Prinţul Philip şi Regele Mihai I a devenit şi mai strânsă chiar cu ocazia unei ceremonii regale unice, pe 20 noiembrie 1947, atunci când Prinţul Philip s-a căsătorit cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Atunci, Regele Mihai I al României a cunoscut-o pe Ana, iubirea vieţii sale. După numai o săptămână, Regele Mihai I a cerut-o în căsătorie pe Prinţesa Ana.
Prinţul Philip şi Regele Mihai I la vârsta de şapte ani, pe plaja din Mamaia, Constanţa
Prinţul Philip a murit la vârsta de 99 de ani, pe 9 aprilie 2021
Prinţul Philip s-a născut în Grecia, iar la naştere a fost Prinţ al Greciei şi al Danemarcei, însă a renunţat la acest titlu la scurt timp după căsătorie şi l-a adoptat pe cel al bunicilor materni devenind cunoscut ca locotenentul Philip Mountbatten.
A doua zi după căsătorie a fost numit Duce de Edinburgh, Conte de Marioneth şi Baron Greenwich. În 1957, Regina Elisabeta l-a numit Prinţ al Regatului Unit.
De asemenea, în anul 2011, Regina Elisabeta i-a acordat titlul de Înalt Amiral al Marinei Regale Britanice cu ocazia împlinirii a 90 de ani.
În această dimineaţă, Casa Regală Britanică a anunţat moartea Prinţului Philip, la vârsta de 99 de ani.
"Cu mare tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat decesul iubitului ei soţ, Alteţa Sa Regală Prinţul Philip, duce de Edinburgh. Alteţa Sa Regală a murit liniştit în această dimineaţă la Castelul Windsor. Alte detalii urmează să fie anunţate. Familia regală se alătură oamenilor din întreaga lume în deplângerea pierderii sale", a fost anunţul făcut de Casa Regală Britanică.
Prinţul Philip şi Regele Mihai I în vara anului 1927, în Mamaia, Constanţa
Mesajul transmis de Casa Regală a României după moartea Prinţului Philip
"Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Consort, alături de întreaga Familie Regală, au aflat cu nespusă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a Alteței Sale Regale Principele Philip, Ducele de Edinburg.
Consortul Suveranei britanice a încetat din viață în această dimineață la Castelul Windsor.
Principele Philip și Regele Mihai, născuți în același an, au fost veri și au păstrat o prietenie de o viață întreagă. Ducele de Edinburg a botezat pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și i-a purtat de grijă în școală, la liceu și la facultate. Principele Philip, alături de Regina Elisabeta, a fost mereu prezent în viața Familiei Regale române.
După dispariția Regelui Mihai, pentru Majestatea Sa Margareta, Ducele de Edinburg a fost o figură părintească.
Toate generațiile din Familiile Regale română și britanică au fost apropiate, dar pentru generația de astăzi, Regina Elisabeta a II-a și Principele Philip rămân drept modele spirituale, surse fundamentale de inspirație", se arată în mesajul Casei Regale.a României.