Prinţul Charles al Marii Britanii a deschis o fundaţie la noi în ţară. Este vorba despre o organizaţie caritabilă cu scop educativ ce urmăreşte să sprijine păstrarea patrimoniului, a agriculturii şi dezvoltarea durabilă a României.
Fundaţia ''Prinţul de Wales'', abia lansată în România, va avea un centru de pregatire chiar în casa pe care prinţul Charles o deţine la Viscri.
"Sunt foarte bucuros pentru că după toţi aceşti ani m-am gândit că ar fi bine să am propria mea fundaţie aici. Aşadar, sunt foarte încântat că o vom lansa astăzi, aici în Viscri, şi sper să putem folosi această locaţie pentru educarea şi dezvoltarea celor de aici şi sper să contribuim măcar puţin să ajutăm la crearea de locuri de muncă", a spus Prinţul Charles.
Întrebat de ce a ales România, Prinţul Charles a spus că a avut "toate motivele".
"Pentru că iubesc România! Şi cred că aţi uitat că am o stră-stră-străbunică din Transilvania, deci am toate motivele", a spus el.
Proprietatea de la Viscri va avea o sală de conferinţe, cafenea şi spaţii de cazare.
Organizaţia va oferi la început cursuri de restaurare atât pentru comunităţile locale, cât şi pentru studenţi şi ucenici din străinătate.
De altfel, primele stagii de pregătire au început deja.
În vizita sa oficială din România, prinţul Charles a participat şi la lansarea proiectului 'Arbori remarcabili din România'. La evenimentul care a avut loc într-o pădure din apropierea localităţii Micloşoara din judeţul Covasna, moştenitorul coroanei Marii Britanie a venit cu o căruţă.