UPDATE 19.35 - Prinţul de Wales a fost decorat miercuri de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, cu Ordinul Naţional "Steaua României" în Grad de Mare Cruce, în semn de "preţuire pentru activitatea în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume", potrivit Agerpres.ro.
Şeful statului l-a primit pe Prinţul de Wales la Palatul Cotroceni, în jurul orei 17,00 şi a făcut referire la ataşamentul Alteţei Sale Regale faţă de ţara noastră. "Bună ziua Excelenţă, bine aţi revenit în România", a spus Klaus Iohannis. "Mă bucur să revin", a replicat Prinţul de Wales.
Alteţa Sa Regală a semnat în "Cartea de Onoare", după care au urmat discuţii tete-a-tete şi oficiale.
Prinţul de Wales a fost întâmpinat la sosirea pe aeroportul Otopeni de secretarul de stat George Ciamba, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Dan Mihalache şi ambasadorul britanic în România, Paul Brummell. Militari ai Brigăzii 30 Gardă şi Protocol Mihai Viteazul au fost prezenţi la sosire.
Vizita oficială a Prinţului Charles în România se va încheia vineri.
UPDATE 17.05 - Prințul Charles a ajuns la Palatul Cotroceni, unde a fost primit de președintele Klaus Iohannis.
Moştenitorul Coroane Britanice va fi decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în Grad de Mare Cruce.
----------------------------
Știrea inițială
Prinţul Charles este în vizită în România, timp de trei zile, iar miercuri după-amiază a mers la Mormântul Eroului Necunoscut, din parcul Carol, unde a depus o coroană de flori.
Imaginile au fost transmise în direct, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
Tot azi, prințul Charles se va întâlni cu premierul Sorin Grindeanu, dar şi cu reprezentanţii unor organizaţii care activează în diferite domenii şi care fac legătura între ţara noastră şi Marea Britanie.
De asemenea, moştenitorul Coroane Britanice se va mai întâlni tot miercuri cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, unde va fi decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în Grad de Mare Cruce.
Ceremonia va avea loc la Muzeul Cotroceni.