Antena 3 CNN Actualitate Prințul Charles, explicație inedită despre cauza conflictului din Siria

Prințul Charles, explicație inedită despre cauza conflictului din Siria

1 minut de citit Publicat la 15:34 26 Noi 2015 Modificat la 15:34 26 Noi 2015
charles.jpg
Prinţul Charles consideră că eşecul global în combaterea schimbărilor climatice reprezintă una dintre cauzele care stau la baza războiului civil din Siria, a terorismului şi a crizei refugiaţilor din Europa, potrivit Rador.

Moştenitorul tronului britanic este aşteptat să susţină un discurs important în deschiderea summitului climatic de săptămâna viitoare de la Paris, unde 118 şefi de stat vor încerca să ajungă la un acord privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Prinţul a declarat în cadrul unui interviu pentru postul american Sky News, care a fost înregistrat înaintea atacurilor de la Paris de pe 13 noiembrie, că toate aceste simptome sunt urmarea clasică a unor probleme lăsate nerezolvate.

„Unii dintre noi afirmau acum 20 şi ceva de ani că nerezolvarea problemei climatice va acutiza conflictele generate de resursele tot mai puţine sau de dificultăţile cauzate de secetă iar efectul cumulat va determina oamenii să se mute din anumite zone”, a afirmat Prinţul Charles.

„Există de altfel o dovadă foarte clară că una dintre cauzele majore ale acestei orori din Siria a fost, oricât ar părea de amuzant, o secetă prelungită care a durat 6 ani şi care a forţat populaţia să-şi părăsească terenurile agricole şi să se mute în oraşe”.

Familia regală britanică este cunoscută pentru faptul că nu face politică şi, de aceea, prinţul în vârstă de 67 de ani a fost acuzat de mai multe ori că se amestecă în aceste lucruri atunci când vorbeşte despre schimbări climatice sau energia sustenabilă.

Întrebat în cadrul interviului, despre care Sky News a afirmat că a fost filmat acum trei ani, dacă există o legătura directă între schimbările de climă, conflicte şi terorism, Prinţul Charles a răspuns:”Cu siguranţă.”

„Nu mergem niciodată la cauza primară, care, din păcate, este legată de acţiunea noastră asupra mediului natural”, a afirmat acesta, adăugând că probleme mult mai serioase pot apărea în viitor dacă schimbările climatice nu vor fi combătute prin măsuri imediate. „Lumea nu-şi mai poate permite să nu acţioneze, nici chiar în vremuri de austeritate. Dacă dificultăţile financiare din 2008 au fost aduse de o criză bancară, acum ne confruntăm cu un real pericol de „faliment al băncii naturii”.

×
Etichete: printul Charles
x close