Antena 3 CNN Actualitate Principesa Margareta, anunț despre Regele Mihai: „Sănătatea Majestății Sale pălește”

Principesa Margareta, anunț despre Regele Mihai: „Sănătatea Majestății Sale pălește”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 08:34 30 Noi 2017 Modificat la 08:34 30 Noi 2017
o_1c05q339011a5spv9if1r65151p8.jpg
Foto: Facebook/Casa Regala

Principesa Maragreta, custodele Coroanei Regale, a precizat, la un eveniment care a avut loc miercuri seară, că sănătatea Majestății Sale, Regele Mihai, „pălește”.

Este pentru prima oară când Principesa Margareta vorbește public despre starea de sănătate a regelui.

Principesa Margareta a susținut miercuri un discurs la Seara Regală a Corpului Diplomatic, în care a adresat un mesaj ambasadorilor.

„Tatăl meu, Regele Mihai, obişnuia să prezideze astfel de recepţii chiar în această încăpere, dar în circumstanţe foarte diferite. Pentru România acelor vremi, condiţiile erau sumbre; ne confruntam fie cu dominaţia nazistă şi fascistă, fie cu dominaţia Uniunii Sovietice a lui Stalin. Îmi pare rău că Majestatea Sa Regele nu poate fi în această seară cu noi, dar ştiu că ar fi primul care ar evidenţia faptul că România este, astăzi, într-o poziţie incomparabil mai bună: ţara noastră este membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice, o reţea de organizaţii care face absolut imposibilă o nouă împărţire a sferelor de influenţă în Europa şi, prin urmare, nu numai că ne sprijină stabilitatea astăzi, dar şi asigură securitatea şi prosperitatea noastră în viitor”, a afirmat principesa Margareta.

Ea s-a angajat ca „lumina călăuzitoare a Regelui, farul unei Românii drepte şi îndreptăţite” să nu se stingă niciodată.

„De-a lungul vieţii mele, farul luminos a tot ce am înfăptuit a fost tatăl meu; ori de câte ori m-am întrebat ce cale să iau, nu a trebuit decât să mă uit la acel far şi să primesc răspunsul corect. Sănătatea Majestăţii Sale păleşte. Dar, în seara aceasta, fac în faţa tuturor românilor legământul că lumina călăuzitoare a Regelui, farul unei Românii drepte şi îndreptăţite, nu se va stinge niciodată”, a mai spus principesa Margareta.

×
x close