Antena 3 CNN Actualitate Principele Radu: Un lider într-o monarhie invită omul la încredere, mândrie, demnitate şi iubire

Principele Radu: Un lider într-o monarhie invită omul la încredere, mândrie, demnitate şi iubire

1 minut de citit Publicat la 22:54 19 Mai 2011 Modificat la 22:54 19 Mai 2011
Principele Radu: Un lider într-o monarhie invită omul la încredere, mândrie, demnitate şi iubire
Foto: INTACT Images
Emisiunea “Sinteza zilei” de joi seară i-a avut ca invitaţi pe Alteţa sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta şi Alteţa sa Regală Principele Radu al României. Aceştia au vorbit despre importanţa monarhiei în România dar şi dacă aceasta mai reprezintă o soluţie pentru ţară.

Principesa Margareta a declarat, în cadrul emisiunii, că problema legată de revenirea la monarhie este foarte complexă, dar că pregătirea există: “Problema este complexă, dar da, eu am spus deja că suntem pregătiţi, suntem aici de 20 de ani, noi am învăţat foarte multe de la tatăl meu şi am învăţat cum este în ţară şi ce putem să facem noi, în limitele legii. Ştiţi foarte bine, un rege nu domină, este acolo să fie un exemplu, un simbol, să confere mândrie, dar şi să poată influenţa moral oamenii din jurul nostru.”

“Ce este important este că noi iubim ţara şi ne gândim la naţiune şi nu la noi. Cred că asta este ceva foarte sănătos”, a conchis Principesa Margareta.

Principele Radu a vorbit despre ideea de monarhie şi a subliniat că un lider într-o monarhie nu este un conducător cu instrument politic în mână: “Este un conducător care invită omul la încredere, la mândrie, la demnitate, la iubire, la punţi de legătură şi automat, din cauza acestei raportări la naţiune şi la oamenii ei, el are şi neutralitate. Da, suntem pregătiţi, nu fiindcă noi vom fi mai abili decât ascuţitele lupte care se duc astăzi în lumea politică, ci pentru că nu vom fi parte din ele”, a spus Principele Radu.
 

×
x close