În weekend, pe data de 2 iunie, Clotilde Armand a anunțat că a fost inaugurat parcul realizat la intersecția dintre străzile Jiului și Dridu, loc unde se află și prima pistă de pumptrack realizată în Sectorul 1 al Capitalei.
Lucrările au fost începute în data de 22 aprilie 2024, iar la câteva săptămâni distanță, acesta a fost inaugurat.
La doar două zile de la inaugurare, ANPC a suspendat accesul la singura pistă de pumptrack profesionist din sudul României.
Reprezentanții ANPC au delimitat întregul parc cu o bandă de interzicere a accesului. Acum, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a venit cu un răspuns la solicitarea unui consilier local din partea Sectorului 1, cu privire la întreaga situație.
”Vă solicităm să ne transmiteți dacă Parcul inaugurat la intersecția străzilor Dridu cu Jiului îndeplinește toate prevederile legale, are toate avizele și autorizațiile necesare și respectă toate condițiile ce țin de siguranța în exploatare de către copii.
În urma unui control operativ desfășurat la pista de pumptrack realizată de Administrația Domeniului Public (ADP) Sector 1 București, echipa Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor (CPC) Sector 1 București a constatat următoarele abateri de la prevederile legale în vigoare:
- nu s-au putut prezenta:
- certificatul de conformitate emis de către producător
- raportul de încercări efectuate de către producător, la finalizarea pistei de pumptrack
- analiza de risc a pistei, emisă de către producător
- autorizația de funcționare,
- procesul verbal de recepție,
- lipsa informării privind producătorul, anul de fabricație, categoriile de vârstă, înălțime, greutate (după caz)
- lipsa împrejmuirii spațiului de joacă/recreativ/sport/distracție extremă, deși, la data controlului, pista era utilizată de copii
- existența pericolului apariției unor eventuale accidente din cauza nerespectării limitelor de distanță față de copaci
- lipsa unui punct de prim ajutor conform HG nr. 435/2010
- existența pericolului de intrare cu mijloace motorizate pe pistă, din cauza lipsei împrejmuirii
- lipsa informațiilor asupra faptului că pista are două trasee cu grad de dificultate diferit
- lipsa informațiilor despre deținătorul/administratorul/operatorul pistei
- lipsa informațiilor despre standardul de fabricație/autorizație SR EN
- lipsa informațiilor despre numărul maxim de utilizatori permis în același timp
- afișaj necorespunzător (de ex: care să stipuleze că pentru utilizatorii sub 18 ani sunt responsabili părinții) interzis prin HG435/2010.
Dat fiind neregulile constatate, comisarii CPC Sector 1 București au aplicat următoarele sancțiuni:
- amendă contravențională în valoare de 10.000 lei, pentru încălcarea art 7C lin.2 din OG nr. 21/1992
- oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, conform art.55, alin.2, lit.d din OG nr. 21/1992”, a transmis ANPC.