Antena 3 CNN Actualitate Primul muzeu al deşeurilor din Europa a fost deschis la Bucureşti

Primul muzeu al deşeurilor din Europa a fost deschis la Bucureşti

1 minut de citit Publicat la 21:18 23 Noi 2010 Modificat la 21:18 23 Noi 2010
Primul muzeu al deşeurilor din Europa a fost deschis la Bucureşti
“Consum, deci exist” este deviza zilelor noastre. Însă, confortul produce gunoi. Unde ajung toate deşeurile pe care le lăsăm în urmă şi ce se întâmplă cu ele? Aţi putea afla mergând la muzeu. Primul muzeu al deşeurilor din Europa a fost deschis marţi în Bucureşti.

Un român produce 400 de kilograme de gunoi într-un an. Doar un procent din aceste deşeuri sunt reciclate. Restul de 99% din deşeuri merg la groapa de gunoi.

Sunt şi excepţii. De marţi, o parte dintre gunoaiele pe care le producem şi-au găsit locul în muzeu. Aici, deşeurile sunt împărţite în 13 categorii şi curioşii pot să vadă pas cu pas drumul pe care un ambalaj îl face până ajunge să prindă o nouă viaţă. Adică, până e reciclat.

 
Sticle de bere, pachete de biscuiti, cutii de suc sau aparate de radio stricate. Asta aruncăm cei mai mulţi dintre noi la voia întâmplării.

“Trebuie să sensibilizăm populaţia, să reciclăm, să avem grijă fiecare, dar pentru asta statul trebuie să asigure condiţii”, a declarat Laszlo Borbely, ministrul Mediului.

Cei mai încântaţi de deschiderea unui astfel de muzeu sunt copiii. Mai ales că omuleţii verzi au avut grijă să le explice, pe înţelesul lor, cât de important e să nu arunci gunoaiele pe unde apuci. Accesul în muzeul deşeurilor, deschis într-un centru comercial din capitală, se face zilnic, gratuit.

 

×
Etichete: Europa
x close